Student Sport Alba Iulia – campanie națională pentru atragerea de fonduri | *Duminică, pe “Cetate”, meci de fotbal feminin, derby cu Măgura Cisnădie
Student Sport Alba Iulia este un club ce-și dedică activitatea fotbalului feminin, la gruparea din Cetatea Marii Uniri fiind legitimate peste 50 de iubitoare ale sportului rege. De altfel, duminică, 17 noiembrie, de la
ora 11.00, la Alba Iulia, pe terenul central al Stadionului “Cetate” se dispută, în ultima etapă a turului, derby-ul cu Măgura Cisnădie, o victoria a gazdelor însemând o distanțare în ierarhie, în condițiile în care la gruparea din Alba activează 5 fete ce provin din Sibiu, iar pentru acestea se anunță un meci special.
Astfel, Student Sport are trei grupe, una a junioarelor Under 6 – Under 12 ce participă la Interliga Națională, o alta a junioarelor Under 15 – clasată pe primul loc în competiția națională de profil, precum și formația senioarelor, ce activează în Liga a 3-a. “Echipa mare” este calificată în optimile de finală ale Cupei României, după ce a trecut succesiv de Viitorul Arad (scor 8-3) și CSM Tg. Mureș (3-0, la “masa verde”), iar în al treilea eșalon se situează pe prima poziție a Seriei a 5-a, cu maximum de puncte și șanse reale de a promova pe a doua scenă.
În acest contex, precizăm că Student Sport a pornit o campanie națională pentru atragerea de fonduri la bugetul echipei din Liga a 3-a (https://you4edu.ro/campanie/sustine-fotbalul-feminin/), iar prin acest proiect se dorește sensibilizarea lumii sportului în ideea sprijinirii acestui club, acestei idee și acestor fete.
“În spatele proiectului You4edu se află Asociația D’Apetresii, un ONG care militează pentru drepturile omului la educație. O echipă de oameni care înțelege cât de multă putere poate să aibă implicarea cetățenilor în creșterea educației din România. Acest proiesct a crescut sănătos și bine. La început de drum nu am crezut că vom ajunge la nivelul acesta și am crezut că bugetul echipei poate fi strâns din cotizația lunară a fetelor. De aceea am creat această campanie națională pentru a atrage fonduri din partea sportivilor de performanță, a oamenilor obișnuiți si a firmelor care doresc să sprijine aceste minunate fete”, a transmis președintele Cătălin Costea, omul bun la toate la echipa de fotbal feminin, susținută în acest moment în plan material de Pensiunea Mama Luța, Atlas, Mercur, Livio Dario, Cofetăria Edis, Logistic Expres, dar și de părinții jucătoarelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]