STRUCTURA anului școlar 2014 – 2015: Elevii iau vacanța intersemestrială în 31 ianuarie
Structura anului școlar 2014-2015: Elevii iau vacanța intersemestrială sâmbătă, 31 ianuarie, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale.
Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.
Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.
Conform aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.
„În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin”, mai prevede actul normativ.
Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competenţelor profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei, se mai precizează în ordin.
Citește și Modele de subiecte și baremele de corectare la Evaluarea Națională 2015
Elevii de clasa a VIII-a susțin prima probă a Evaluării Naționale în 22 iunie 2015.
Calendar Evaluarea Naționala 2015
13 iunie 2015 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
15-17 iunie 2015 Înscrierea la Evaluarea Naționala
22 iunie 2015 Limba si literatura romana – proba scrisa
23 iunie 2015 Limba si literatura materna – proba scrisa
24 iunie 2015 Matematica – proba scrisa
26 iunie 2015 Afișarea rezultatelor (pana la ora 16)
26 iunie 2015 Depunerea contestațiilor (orele 16 – 20)
27 – 29 iunie 2015 Rezolvarea contestațiilor
30 iunie 2015 Afișarea rezultatelor finale după contestații
Citește și Modele de subiecte și baremele de corectare la Bacalaureat 2015
Calendar examen Bacalaureat 2015:
25 – 29 mai 2015: Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
29 mai 2015: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
8 – 10 iunie – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
10 – 12 iunie – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
15 – 19 iunie – Evaluarea competenţelor digitale
22 – 26 iunie – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
29 iunie – Limba şi literatura română
30 iunie – Limba şi literatura maternă
1 iulie – Proba obligatorie a profilului
3 iulie – Proba la alegere a profilului şi specializării
6 iulie – Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)
6 iulie – Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
7 – 9 iulie – Rezolvarea contestaţiilor 10 iulie – Afişarea rezultatelor finale
Calendarul Evaluarilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a in anul scolar 2014-2015
Clasa a II-a:
18 mai 2015: Scris – Limba romana
19 mai 2015: Citit – Limba romana / Scris-Citit: Limba romana pentru minoritatile nationale
20 mai 2015: Matematica
21 mai 2015: Scris – Limba materna
22 mai 2015: Citit – Limba materna
Clasa a IV-a:
26 mai 2015: Limba romana
27 mai 2015: Matematica
28 mai 2015: Limba materna
Clasa a VI-a:
2 iunie 2015: Limba si comunicare
3 iunie 2015: Matematica si Stiinte ale naturii
Testele pentru Evaluarea Nationala la finalul Clasei a II-a sunt structurate astfel:
- primul test vizeaza evaluarea competentelor de producere a mesajelor scrise;
- al doilea test vizeaza evaluarea competentelor de receptare a mesajelor citite;
- al treilea test vizeaza evaluarea competentelor de matematica.
- fiecare evaluare dureaza cate 30 de minute
Testele pentru Evaluarea Nationala la finalul Clasei a IV-a sunt structurate astfel:
- primul test vizeaza evaluarea competentelor de intelegere a textului scris in limba romana;
- al doilea test vizeaza evaluarea competentelor de matematica.
- fiecare evaluare dureaza cate 60 de minute
Testele pentru Evaluarea Nationala la finalul Clasei a VI-a sunt structurate astfel:
- primul test vizeaza evaluarea unor competente din aria curriculara „Limba si comunicare” (Limba si literatura romana + Limba moderna)
- al doilea test vizeaza evaluarea unor competente din aria curriculara „Matematica si Stiinte ale naturii” (Matematica + Fizica + Biologie)
- fiecare evaluare dureaza cate 60 de minute
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război”
Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război” Marius Budăi, fostul ministru al Muncii de la PSD, este […]
Reguli stricte pentru proprietarii câinilor ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea
Reguli stricte pentru proprietarii de câini ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea Câinele lăsat liber în curte, pare să fie o soluție ideală pentru proprietari, dar și pentru animal, mai ales vara. Legea impune condiții stricte pentru siguranța tuturor. Află ce reguli trebuie să respecți, […]
Trump şi Putin, întâlnire „de nota 10”: Au căzut de acord asupra unor schimburi de teritorii în Ucraina. Ce au mai negociat
Trump şi Putin au avut o întâlnire „de nota 10”: Au căzut de acord asupra unor schimburi de teritorii în Ucraina. Ce au mai negociat Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu acordat Fox News că a fost de acord cu omologul său rus Vladimir Putin, la discuţiile de vineri, 15 august 2025, din […]