Politică Administrație

Străzi din Alba Iulia, printre care și a primarului Mircea Hava, în proces de reabilitare. Vor fi create noi piste pentru bicicliști

Dragoş Suciu

Publicat

în

strazi Alba Iulia01Trei străzi din zona Cetate a municipiului Alba Iulia se află, în această perioadă, într-un proces de reabilitare. Este vorba despre Palvov, 9 Mai și Toporașilor, strada pe care domiciliază primarul Mircea Hava.

În ultimii ani, reabilitarea străzilor a ocupat un loc important pe agenda administrației locale, iar Alba Iulia a devenit unul dintre municipiile reședință de județ cu cele mai puține drumuri publice neasfaltate.

După ce au fost modernizate principalele artere, drumurile de ieșire și intrare în municipiu, administrația locală și-a îndreptat atenția asupra străzilor din zona Cetate,
strazi Alba Iulia10Micești, Partoș, Bărăbanț sau Oarda.

În baza unor contracte semnate în 2014, în această perioadă se efectuează lucrări de modernizare pe străzile Timotei Cipariu (fosta Pavlov), 9 Mai și Toporașilor. Lucrările de infrastructură utilitară sunt executate de Instalatorul S.A., iar cele de reparații capitale drumuri de către Florea Grup. Pe strada Toporașilor din Alba Iulia se va amenaja și o pistă pentru bicicliști care va lega, printr-un circuit, Cetatea Alba Carolina și Bulevardul Transilvaniei de zona de la Schit.

Totodată, străzile din cartierul Meridian, criticate de locuitori și semnalate administrației locale și opiniei publice, vor intra în proces de reabilitare, cel mai probabil, în 2015. O altă arteră din Alba Iulia care va fi modernizată este str. Izvorului.

Foto str. Toporașilor Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Restricții de circulație pe o stradă din Alba Iulia: Se execută lucrări de reabilitare a rețelei de apă

Ioana Oprean

Publicat

în

Restricții de circulație pe o stradă din Alba Iulia: Se execută lucrări de reabilitare a rețelei de apă Circulația rutieră este restricționată miercuri, 28 ianuarie 2026, pe o stradă din municipiul Alba Iulia unde se execută lucrări de reabilitare a rețelei de apă. În intersecția străzilor Doinei, Vasile Alecsandri și Henri Coandă, Compania Apa CCTA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Cum a acționat Poliția Locală în cazul unui aiudean care a depozitat deșeuri în fața blocului

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a acționat Poliția Locală în cazul unui aiudean care a depozitat deșeuri în fața blocului Poliția Locală Aiud a reacționat rapid și ferm în cazul unui localnic care a depozitat ilegal deșeuri, chiar în fața blocului.  „Un aiudean și-a făcut curățenie în propriul apartament, însă, dintr-o neatenție (vrem să credem), a depozitat deșeurile pe […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Mandat de consilier județean PSD, validat de Tribunalul Alba, după demisia lui Corneliu Mureșan. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Mandat de consilier județean PSD, validat de Tribunalul Alba, după demisia lui Corneliu Mureșan. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean Tribunalul Alba a validat mandatul unui nou consilier județean din partea Partidului Social Democrat. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean, lui Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba. Acesta din urmă a fost […]

Citește mai mult