Politică Administrație

ȘTIREA TA: Primăria Ocna Mureș își ”ucide” propria firmă?

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegii de la ocnamuresanul.ro ne-au adus în atenție cazul unei firme din localitate care este, se pare, victima unei ”pruncucideri economice”. Concret, pe sistemul ”eu te-am făcut, eu te omor”, administrația locală execută silit o firmă care îi aparține și care, de-a lungul anilor, tot prin ”bunăvoința” (sau dezinteresul) conducerii orașului, a ajuns de la profit, la insolvență.

Este vorba de Prego SA, o societate creată pentru a efectua lucrările de construcții, întreținerea sistemului de alimentare cu apă și cel de canalizare (activitate preluată ulterior de APA CTTA), întreținere și reparații drumuri dar și administrarea și întreținerea cimitirului orașului, servicii de pompe funebre și florărie. În anul 2006 societatea avea 400 de angajați (locuitori ai orașului) și un profit de 225.321 lei (2,25 miliarde lei vechi). În prezent societatea mai are doar aproximativ 25 de angajați, datorii mari la finanțe și la furnizorii de utilități.

”Acum nu aș putea să vă spun dacă PREGO S.A. a fost administrată bine sau rău, însă ce vreau să subliniez este că logica creării acestei societăți a fost una bună și existau premizele, cel puțin teoretic, ca firma să se dezvolte și să aibă viață lungă fără mari sincope. Spun asta pentru că avem drumuri în oraș care trebuie asfaltate și întreținute, avem clădiri care necesită reparate, este nevoie de noi construcții în oraș, cimitirul trebuie întreținut și exemplele pot continua.

Ce s-a întâmplat și se întâmplă în fapt? De-a lungul anilor Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș nu s-a comportat ca un adevărat patron interesat ca propria firmă să aibă de lucru și implicit profit. Mai degrabă a avut comportamentul unui soț care vrea să-și ascundă veniturile de propria nevastă. Adică a preferat și preferă să dirijeze lucrările plătite din bani publici către firme private locale sau din afara orașului sau către firme de stat fără legătură cu orașul nostru, din motive pe care le putem doar bănui. Doar în ultimul an Primăria Ocna Mureș a cheltuit cu lucrări edilitare în oraș peste 4,000.000 de lei (40 de miliarde de lei vechi), contractatele fiind încheiate cu firme din afara orașului Ocna Mureș. Sunt convins că o mare parte din acești bani ar fi putut să rămână în oraș, sub forma de salarii și sub forma de profit la Consiliul Local.

Un alt cui a lui Pepelea e și Cimitirul orașului. Acesta era administrat de PREGO S.A. până în anul. Contractul cu PREGO nu a fost reînnoit pe motiv ca societatea nu a solicitat acest lucru. O sursă constantă de venituri cimitirul este vizat de societăți concurente private cu influență în conducerea administrației, care au tot interesul ca PREGO S.A. să dispară ca un concurent pe piața locala de pompe funebre.

Întrebarea este următoarea: dacă primăria a considerat că această firmă nu este administrată bine, de ce nu l-au demis pe cel care o conduce și apoi să încerce o redresare, cum ar fi normal și cum a reușit cu societatea de transport public? Repet, nu știu dacă PREGO S.A. a fost bine sau rău administrată, dar dacă a fost prost administrată nu înseamnă că își pierde utilitatea pentru comunitate, mai ales în aceste vremuri când mare parte din cetățenii orașului sunt disperați că nu-și găsesc de lucru”, după cum arată ocnamuresanul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult