ȘTIREA TA/ FOTO: ”La Alba Iulia, drive-in şi la biserică?”
Dacă te plimbi duminică pe la amiază în zona pietonală dintre cele două catedrale din Cetatea Alba Carolina, vei constata că zona respectivă seamănă mai mult cu spaţiile dintre blocuri unde fiecare se înghesuie cu maşina, nu cu o zonă turistică amenajată pentru a schimba faţa oraşului.
Duminica trecută, în timp ce parcarea din apropierea Hotelului Cetate şi cea din fața Universităţii erau goale şi o treime din locurile de parcare amenajate pe str. N. Iorga erau neocupate, străduţa dintre catedrala ortodoxă şi muzeu era înţesată cu maşini, cei ce nu găsiseră locuri de parcare libere, parcând pe zona verde, în poarta muzeului şi a Catedralei, sau pe pietonalul dintre cele două catedrale.
Iritat de cele văzute, i-am întrebat pe cei doi poliţişti locali care patrulau în zona respectivă (cei doi încercuiţi în fotografie) de ce nu iau nicio măsura. Mi-au răspuns că nu pot face nimic fiindcă ei trebuie să asigure paza patinoarului din Piaţa Custozza şi nu pot să părăsească obiectivul (adică să se deplaseze 100 m până la cei care îşi parcau maşinile neregulamentar). Mi-au spus să sun la dispeceratul Poliţiei Locale şi să fac o reclamaţie, ceea ce am şi făcut. Doamna care mi-a răspuns m-a asigurat că va trimite un echipaj care să investigheze problema, însă când i-am cerut un număr de înregistrare, ca să mă interesez de reclamaţie, mi-a răspuns că se va rezolva, dar nu mi-a dat numărul reclamaţiei.
M-am plimbat prin zona respectivă încă o jumătate de oră, timp în a apărut o maşină a poliţiei locale, care însă nu s-a dus în zona unde erau maşinile parcate iar cei doi poliţişti de lângă patinoar s-au îndepărtat cu paşi mărunţi, iar la un moment dat au dispărut din zonă. În tot acest timp maşinile au rămas parcate pe zona pietonală, ba mai mult la un moment dat a apărut o maşină neagră care a început să se plimbe în jurul statuii lui Mihai Viteazul.
În încheiere, îi rog pe reprezentanţii bisericii să le explice enoriaşilor că nu li se scad din păcate dacă încearcă să parcheze cât mai aproape de biserică, altfel s-ar putea trezi cu un credincios mai zelos care să încerce să sară direct din maşină în altar. Oricum de la autorităţi nu mai am nici o speranţă. (T.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Performanță de excepție: Gimn Star Blaj, cinci calificări la etapa internațională „Dance Star” 2026
Performanță de excepție: Gimn Star Blaj, cinci calificări la etapa internațională „Dance Star” 2026 Gimn Star Blaj a reușit o performanță de excepție, cinci calificări la etapa internațională „Dance Star” 2026 După o perioadă de absență, Clubul Sportiv Gimn Star Blaj a revenit în forță pe scena uneia dintre cele mai prestigioase competiții de dans […]
AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție
AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție Miercuri, 18 martie 2026, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii din municipiul Blaj și jandarmii au desfășurat o acțiune, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și […]
Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei
Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei Miercuri 18 martie 2026, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a […]