Stimulente financiare pentru cei care angajează elevi şi studenţi
Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță că în baza Legii nr. 72/2007 şi a Normelor Metodologice de aplicare actualizate, se pot încheia Convenţii cu toate firmele din judeţ care doresc să angajeze elevi şi studenţi, în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, timp parţial.
Angajatorilor li se acordă un stimulent financiar, în valoare de 250 lei (50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare), acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă.
Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
*Beneficiazã de stimulentul financiar lunar prevãzut mai sus angajatorii care încadreazã în muncã elevi şi studenţi în baza:
– unui contract individual de muncã pe duratã determinatã, egalã sau mai micã decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normã întreagã sau, dupã caz, cu timp parţial;
– unui contract de muncã temporarã, numai dacã durata misiunii de muncã temporarã este egalã sau mai micã decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.
*Nu beneficiază de stimulentul financiar:
– angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi;
– angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Obligaţiile angajatorilor privind întocmirea documentelor şi depunerea lunară a acestora la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt prevăzute în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 72/2007, actualizate.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, cam. 3 sau la telefon 0258/811470.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole. „Da, e vorba de un supliment important, […]