STATISTICĂ: Salariul mediu net s-a majorat, în octombrie, cu 16 lei până la valoarea de 2.392 de lei
În luna octombrie 2017, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 16 lei (+0,7%), până la valoarea de 2.392 de lei, în comparație cu luna anterioară, în timp ce salariul mediu nominal brut s-a majorat cu 0,7% și a ajuns la 3.327 lei, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni.
În acest context, valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), respectiv 6.054 de lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.415 lei).
Potrivit sursei citate, în octombrie 2017 vs septembrie 2017, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producții sau încasărilor mai mari (funcție de contracte).
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activitățile de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale) — cu 5%, în activități de editare, industria metalurgică (între 4% și 4,5%), respectiv între 2% și 3,5% în intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), alte activități extractive, fabricarea de mobilă, cercetare-dezvoltare, extracția minereurilor metalifere, alte activități industriale n.c.a., captarea, tratarea și distribuția apei, fabricarea produselor din tutun, colectarea și epurarea apelor uzate.
Pe de altă parte, scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea, în luna septembrie, de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici din unele activități economice.
Astfel, cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 19% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale; între 7% și 12,5% în activități de servicii anexe extracției, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, telecomunicații; între 1,5% și 2,5% în activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, agricultură, vânătoare și servicii anexe, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice.
Totodată, în sectorul bugetar s-au consemnat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în: învățământ (+4,4%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, în administrația publică (+0,9%), respectiv în sănătate și asistență socială (+0,6%).
Datele INS relevă că, în comparație cu luna octombrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,5%, iar indicele câștigului salarial real a fost de 110,6%.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Noi criterii pentru încadrarea în grad de handicap: Măsuri ferme pentru corectitudine și eliminarea fraudelor – proiect
Noi criterii pentru încadrarea în grad de handicap: Ministrul Muncii a propus măsuri ferme pentru corectitudine și eliminarea fraudelor Ministerul Muncii, în colaborare cu Ministerul Sănătății, propune modificarea criteriilor de încadrare în grad de handicap, cu scopul de a elimina fraudele și de a aduce mai multă corectitudine în sistemul de protecție socială. Proiectul prevede […]
Poliția verifică ce pachete ajung în curtea școlilor prin firmele de curierat: Măsură nouă pentru siguranța elevilor din anul școlar 2025–2026
Poliția verifică ce colete ajung în curtea școlilor prin firmele de curierat: Măsură nouă pentru siguranța elevilor din anul școlar 2025–2026 De la începutul noului an școlar, livrările făcute prin firme de curierat către școli nu vor mai trece neobservate. Poliția anunță că va monitoriza aceste transporturi, pentru a preveni introducerea în unitățile de învățământ […]
Elevii ies în stradă alături de profesori: Protest amplu la începutul noului an școlar, pe 8 septembrie
Elevii ies în stradă alături de profesori: Protest amplu național la începutul noului an școlar, pe 8 septembrie Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) a anunțat că va participa la marșul de protest organizat pe 8 septembrie, în prima zi de școală, pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni. Protestul va avea loc între orele 11.00 și […]