Statele membre ale Uniunii Europene vor primi vaccinuri împotriva variolei. Anunțul ministrului Sănătății
Statele membre ale Uniunii Europene vor primi vaccinuri împotriva variolei. Anunțul ministrului Sănătății
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat în cursul zilei de vineri faptul că fiecare stat membru al Uniunii Europene va primi o cantitate de vaccin împotriva variolei, iar solicitarea inițială a României este de 1.000 de doze de vaccin.
„Nu este niciun fel de problemă legată de achiziţie, pentru că e vorba de o cantitate mică. Există o instituţie a Uniunii Europene, se numeşte HERA, care se ocupă de urgenţele de sănătate publică. Prin intermediul HERA fiecare stat membru va primi o cantitate de vaccin, nu ştiu dacă gratuit sau o va achita, dar fiind vorba de puţin vaccin, 1.000 de doze de vaccin cât am solicitat noi iniţial, nu este o procedură complicată”, a spus Rafila, într-o conferinţă de presă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, întrebat în ce stadiu se află achiziţia de vaccin împotriva variolei.
Alexandru Rafila a adăugat sunt puţine ţări care au acest vaccin şi va trebui să existe un mecanism de distribuţie al acestuia prin intermediul HERA.
„A fost doar o discuţie informală (despre achiziţionarea de vaccin – n.r.), dumneavoastră vreţi nişte răspunsuri pe care nu le are nimeni, nici la Comisia Europeană. Acest vaccin este în cantitate redusă, nu se foloseşte pentru că e vaccinul variolic, iar variola a fost o boală eradicată la nivel global.
Avem pe data de 30 mai o nouă întâlnire la nivelul HERA să putem să aflăm mai multe detalii concrete, să putem să încercăm să răspundem şi întrebărilor dumneavoastră”, a menţionat Rafila.
Discuțiile cu privire la vaccinul împotriva variolei vin după ce tot mai multe țări europene au identificat cazuri de variola maimuței.
Deocamdată, România nu a identificat niciun caz de infectare cu variola maimuței. De asemenea, nu există nicio suspiciune de îmbolnăvire, potrivit unui cominicat transmis de Ministerul Sănătății la finalul săptămânii trecute.
Ministerul Sănătății precizează că variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.
Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat și prelungit cu o persoană care are variola maimuței.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Proceduri simplificate pentru avizarea investițiilor în România. Ilie Bolojan: „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare”
Proceduri simplificate pentru avizarea investițiilor în România. Ilie Bolojan: „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare” Guvernul a adoptat o ordonanță care simplifică procedurile pentru avizarea investițiilor. „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare. De săptămâna viitoare ordonanța va intra în […]
SCĂDERE vertiginoasă a producției industriale în România: Ce activități sunt în topul declinului
SCĂDERE vertiginoasă a producției industriale în România: Ce activități sunt în topul declinului Producția industrială a înregistrat o scădere de 3,9% în prima lună a acestui an, comparativ cu ianuarie 2025, ca serie brută, arată datele publicate, vineri, 13 martie 2026 de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit datelor oficiale, în ianuarie 2026, au fost […]
ANAF acordă persoanelor fizice o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2025 pentru care există obligaţia depunerii Declaraţiei Unice
Anaf acordă persoanelor fizice o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2025 pentru care există obligaţia depunerii Declaraţiei Unice Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov vine în întâmpinarea contribuabililor persoane fizice şi îi informează asupra faptului că, aceştia beneficiază de o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit […]
