Sprijin și îngrijire pentru vârstnicii din Sebeș, la standarde europene, cu ajutorul unui proiect de 600.000 de euro
Municipiul Sebeş, prin echipa de proiecte a primarului Dorin Nistor și Direcția de Asistență Socială Sebeș, a depus spre finanţare un proiect în cadrul apelului POCU/436/4/4/Reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/socio-profesionale/de formare profesională adecvate nevoilor specifice în vederea integrării socio-profesionale. Proiectul a obținut 91,5 puncte din 100 posibile și a fost selectat spre finanțare, bugetul total fiind de 2.778.758,93 lei-aproximativ 600.000 de euro.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea şi furnizarea de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice din Municipiul Sebeș aflate în situaţii de dependenţă și/sau în risc de excluziune socială. Beneficiarii proiectului vor fi 122 de persoane vârstnice din Municipiul Sebeș, precum și 18 angajați ai Direcției de Asistență Socială. Cu sprijinul finanțării nerambursabile se vor furniza membrilor din grupul țintă servicii de îngrijire la domiciliu cu respectarea tuturor standardelor de calitate în vigoare.
Beneficiari vor fi: a) persoane care au împlinit vârsta de pensionare, cu domiciliul sau reședința în Municipiul Sebeș, aflate în situații de dificultate ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale și care necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi sau aflate în risc de excluziune socială; b) persoanele vârstnice cu handicap care nu au atribuit, prin certificatul de handicap, asistent personal ori indemnizație în locul asistentului personal/indemnizație pentru însoțitor, cu domiciliul în Municipiul Sebeș.
Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vor fi îngrijirea la domiciliu și activitățile specifice centrelor de zi: ajutor pentru realizarea activităților de bază ale vieții zilnice (asigurarea igienei corporale, îmbrăcare și dezbrăcare, hrănire și hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer și mobilizare, deplasare în interior, comunicare); ajutor pentru realizarea activităților instrumentale ale vieții zilnice (prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activități de menaj și spălătorie, facilitarea deplasării în exterior și însoțire, activități de administrare și gestionare a bunurilor, acompaniere și socializare; consiliere familială; integrare socială și participare; informare); evaluare; îngrijire personală.
Alte activități: îngrijiri medicale (măsurarea/monitorizarea tensiunii arteriale, a pulsului și a temperaturii, măsurarea glicemiei cu glucometrul, administrarea medicamentelor per os, intramuscular, subcutanat, îngrijirea plăgilor simple și suprainfectate); îngrijirea escarelor multiple, cu respectarea strictă și întocmai a prescrierii și indicațiilor medicului; terapii de recuperare și masaj.
În vederea asigurării accesului persoanelor vârstnice la servicii integrate, serviciile de îngrijire personală se vor acorda integrat cu alte servicii, cum ar fi: servicii de îngrijire social-medicală, alte servicii de recuperare și reabilitare (kinetoterapie, gimnastică medicală, terapie ocupaţională, psihoterapie, psihopedagogie), servicii de consiliere socială, juridică şi de informare, activități de distribuire a hranei la domiciliul persoanelor vârstnice cu deficiențe locomotorii, prin intermediul serviciilor de tip masă pe roți.
Scopul serviciilor este acela de prevenire, limitare sau înlăturare a efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot afecta viața persoanei vârstnice sau pot genera riscul de excluziune socială a persoanelor vârstnice din Municipiul Sebeș.
Biroul de presă al Primăriei Sebeș
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Corneliu Mureșan: PSD propune un Program Național de Relansare Economică menit să reașeze România pe traiectoria de creștere și dezvoltare
Corneliu Mureșan: PSD propune un Program Național de Relansare Economică menit să reașeze România pe traiectoria de creștere și dezvoltare România trece printr-o situație economică dificilă, iar singura șansă pentru redresare este un pachet de măsuri care să stimuleze creșterea economică și să încurajeze companiile pentru a face noi investiții prin care să creeze locuri […]
Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Aiud, actualizat
Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Municipiul Aiud, cu sediul în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, județul Alba, titular al Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Aiud, actualizat, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a […]
6-7 octombrie 2025 | Seniorii din municipiul Sebeș, sărbătoriți în cadru festiv: Cum se fac înscrierile
Seniorii din municipiul Sebeș, sărbătoriți în cadru festiv: Cum se fac înscrierile De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, seniorii din municipiul Sebeș la o sărbătoare care le este dedicată. Aceasta va avea loc la „Pavilion Mercur” din Lancrăm, în zilele de 6 și 7 octombrie 2025, de la ora 14:00. Pentru înscrieri, seniorii din municipiul […]