Rămâi conectat

Societate

Spectacol folcloric regal în comuna Lupşa

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În zilele de 21-22 mai cu prilejul sărbătorii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” în comună Lupşa s-au derulat zilele acestei comune. Acest spectacol a devenit o adevărată tradiţie de când mandatul de primar al comunei a fost dobândit de distinsul şi respectatul de către cetăţenii comunei Lupşa, domnul Alexandru Măcăieţ. Această sărbătoare are şi o conotaţie deosebită deoarece se derulează în zilele de sâmbătă şi duminică înainte de plecarea cetăţenilor cu animalele la păşunatul montan. Deşi în condiţii de criză, Primăria şi Consiliul local al comunei Lupşa, prin oblăduirea domnului primar Măcăieţ Alexandru şi a domnului viceprimar David Lucian nu au permis pierderea acestei tradiţii chiar dacă au avut la dispoziţie doar un buget insignifiant. Le-au venit în ajutor Guţiu Emil şi Guţiu Emilia de la SC Popasul Iancului, care de ani de zile sponsorizează această manifestare. La această manifestare folclorică artiştii au fost fii ai comunei Lupşa care au fost remuneraţi cu sume simbolice. Toţi au realizat un adevărat spectacol care a constituit un moment de destindere, relaxare şi deconectare a harnicilor gospodari lupşeni, de vicisitudinile vieţii cotidiene. Au participat formaţia orchestrală „Melody” condusă de saxofonistul Ionică Balea secondat de taragotistul Virgil Jurcă şi solistul Radu Negru. De asemenea, au fost aplaudaţi şi soliştii vocali Florin Lupşanu, Aurelia Plăcintă din Zlatna, Ana Goia din Deva, Ion Gordiţă precum şi un mugur de tezaur Ana Maria Gligor iar în final a cântat Dina Varădeanu din Alba Iulia. Animaţia spectacolului a fost întreţinută de momentele vesele susţinute de Ioan Selesi din Zalău. Am remarcat prezenta la manifestare şi a unor primari din zonă de altă coloratură politică, inclusiv primarul Comunei Vaţa-Hunedoara. În cursul acestor zile a fost deschis permanent Muzeul Pamfil Albu pentru vizitarea acestuia de către oaspeţi şi turişti, ghid fiind doamna Monica Rotaru, directoarea muzeului. De asemenea echipa de dansuri „Brădeana” din Sohodol a susţinut o suită de dansuri moţeşti. A fost prezent şi un stand de carte unde am remarcat în mod deosebit monografia în 4 volume a comunei Lupşa editată tot în mandatul primarului Alexandru Măcăieţ, avându-l ca şi coordinator pe prof. univ. Ioan Vlad şi ca autori un grup de peste 30 de lupşeni, sponsorul principal fiind domnul inginer Dorel Burlan de la SC „Conf” Baia de Arieş. În mod deosebit am remarcat la această manifestare popularitatea şi reverenţa de care se bucură domnul primar, înconjurat în multiple grupuri de cetăţeni într-un continuu dialog şi conversaţii cordiale precum şi ospitalitatea dansului faţă de oaspeţii acestei manifestări. După finalizarea spectacolului au urmat discotecă în aer liber până târziu în noapte. Toată stima şi mulţumirile publicului spectator pentru primarul, viceprimarul, Consiliul Local al Comunei Lupşa şi sponsorul acestei manifestări. (Mihai SICOE)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

De ce se sărbătorește Crăciunul pe 25 decembrie? Una dintre cele mai iubite sărbători din an, marcată de numeroase tradiții și obiceiuri

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce se sărbătorește Crăciunul pe 25 decembrie? Una dintre cele mai iubite sărbători din an, marcată de numeroase tradiții și obiceiuri Crăciunul, una dintre cele mai iubite sărbători din an, este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri. Încă din Antichitate, sărbătoarea Crăciunului reprezintă nașterea lui Iisus Hristos, iar de-a lungul secolelor a devenit o […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de CRACIUN fericit 2025! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi

Ioana Oprean

Publicat

în

Crăciun fericit! Mesaje de Crăciun 2025 • Felicitări de Crăciun • Urari de Craciun frumoase, amuzante, hazlii, haioase • Mesaje de Crăciun creştine Mesajele de Crăciun și cadourile reprezintă surprize plăcute și motive de bucurie pentru cei care le primesc. Dacă în privința cadourilor v-ați hotărât, noi, ziarulunirea.ro,  vă ajutăm cu mesajele pe care le […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

AJUNUL CRĂCIUNULUI: Obiceiuri și superstiții la români. Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

AJUNUL CRĂCIUNULUI: Obiceiuri și superstiții la români. Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului În tradiția populară, Ajunul Crăciunului, este sărbătoare sfârșitului de an, patronată de moș Ajun. La sate, îndeosebi, tradițiile și obiceiurile zilei sunt păstrate cu sfințenie și în zilele noastre. Despre moș Ajun se spune că ar fi fost frate geamăn […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea