Actualitate

Spărgătorul unor cabane din zona Ocoliș, prins de polițiștii din Baia de Arieș și Turda

Bogdan Presecan

Publicat

în

Poliţiştii Postului de Poliţie Ocoliş au fost sesizaţi vineri cu privire la faptul că în perioada 15-19 octombrie, din două case de vacanţă situate pe raza comunei Ocoliş au fost sustrase mai multe bunuri, în valoare de 1.400 de lei (două generatoare electrice, un motofierăstrău şi un aspirator).

În urma activităţilor investigative şi de cercetare desfăşurate de poliţiştii Secţiei 11 Poliţie Rurală Baia de Arieş, împreună cu poliţiştii de investigaţii criminale din municipiul Turda, judeţul Cluj, s-a reuşit identificarea principalului suspect de comiterea furtului, Levente L., de 24 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, care a pătruns prin efracţie în cele două cabane, de unde a sustras bunurile.

La domiciliul suspectului au fost identificate cele două generatoare electrice care au fost restituite păgubiţilor. Faţă de Levente L., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea integrală a prejudiciului.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noi bănci de lapte matern în 3 orașe din România: În ce stadii sunt proiectele

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi bănci de lapte matern în 3 orașe din România: În ce stadii sunt proiectele 3 noi bănci de lapte matern urmează să fie construite la Timişoara, Constanţa și Târgu Mureş, după cea construită de la zero la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, primele demersuri în acest sens fiind făcute deja.  „De anul trecut am […]

Citește mai mult

Actualitate

La ce pericole se expun turiștii dacă aleg să părăsească pârtiile amenajate: Recomandările salvamontiștilor

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La ce pericole se expun turiștii dacă aleg să părăsească pârtiile amenajate: Recomandările salvamontiștilor Stratul nou de zăpadă reprezintă o tentație pentru schiori și snowboard-eri în a părăsi pârtiile amenajate, motiv pentru care Salvamont România atrage atenția asupra pericolelor la care se expun cei care fac asta.  „Dacă nu cunoașteți foarte bine conformația masivului, este […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu, despre scăderea serviciilor pentru populație: Inflația din ultimii ani a erodat veniturile reale ale familiilor. Românii sunt forțați să direcționeze o mare parte din salarii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu, despre scăderea serviciilor pentru populație: Inflația din ultimii ani a erodat veniturile reale ale familiilor. Românii sunt forțați să direcționeze o mare parte din salarii Scăderea cu 2,2% a cifrei de afaceri în serviciile prestate populației, anunțată de INS, este un semnal de alarmă pentru economia României, avertizează analistul economic Adrian […]

Citește mai mult