Politică Administrație

Şomerii, încurajaţi să-şi găsească un loc de muncă. Prime de instalare de până la 15.000 de lei, pentru cei ce se mută în altă localitate în vederea angajării

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prime de instalare de până la 15.000 de lei, pentru cei ce se mută în altă localitate în vederea angajării

Șomerii înregistrați la AJOFM, care se angajează într-o localitate aflată la cel puţin 15 km distanţă faţă de cea de domiciliu, vor beneficia de o primă de someriîncadrare neimpozabilă, acordată lunar. Cuantumul primei se va calcula la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară activitate la angajatorul la care este încadrat în muncă. În ceea ce îi priveşte pe şomerii ce își vor găsi un loc de muncă la o firmă aflată la peste 50  km faţă de localitatea de domiciliu sau reşedinţă, ei vor beneficia, conform noilor prevederi, de o primă de instalare acordată astfel: 12.500 de lei pentru persoana fără loc de muncă ce îşi schimbă domiciliul pentru a se angaja; 15.000 de lei pentru persoana fără loc de muncă, ce îşi schimbă domiciliul pentru a se angaja şi este însoţită şi de membrii familiei.

Citește și: Calculul pensiei se face cu ajutorul „punctului de pensie” şi a „punctajului” fiecărui contribuabil. „Punctul de pen­sie” e o valoare ce variază în func­ţie de deciziile guvernului

În prezent, Legea 76/2002 prevede o sumă egală cu de 7 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR), adică 3.500 de lei, pentru cei care se încadrează în muncă într-o altă localitate și îşi schimbă domiciliul. Dacă ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primelor amintite, doar unul va primi suma maximă, iar celui de-al doilea i se vor acorda 3.500 de lei. Prima de instalare se va acorda în două tranşe: o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit la data instalării și o a doua tranșă după trecerea unui an de la angajare. Nu în ultimul rând, în situaţia în care persoanele care îndeplinesc condiţiile de mai sus primesc din partea angajatorului sau a autorităţilor locale o locuinţă de serviciu, acestea nu vor primi decât 3.500 de lei sau 6.500 de lei (în cazul în care se mută însoţiţi de familie), într-o singură tranşă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B.  Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba.  „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]

Citește mai mult