Actualitate

Solicitare privind scoaterea din orașe a magazinelor cu o suprafață mai mare de 1.000 de metri pătrați

Ioana Oprean

Publicat

în

Ovidiu Gheorghe, președintele Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR), solicită Guvernului scoaterea din orașe a magazinelor cu o suprafață mai mare de 1.000 de metri pătrați (mp).

Asociația solicită completarea Ordonanței de Urgență nr. 99/2000 cu un nou articol, care să menționeze că amplasarea structurilor de vânzare cu suprafață mai mare de 1.000 mp să se facă în teritoriu periurban și să fie interzisă construcția în cadrul unităților administrativ – teritoriale, scrie Realitatea.net.

Măsura ar afecta în primul rând rețelele de hipermarketuri, care au suprafețe de peste 1.000 mp, dar și unele lanțuri de supermarket-uri care au mizat pe formate de dimensiuni mai mari, potrivit news.ro.

„Fără o responsabilizare urgentă a Guvernului și Parlamentului României prin crearea unor mecanisme de finanțare pentru dezvoltarea distribuției autohtone de bunuri, efectele asupra economiei naționale vor fi în lanț”, a menționat Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea

Ioana Oprean

Publicat

în

Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord și debutul primăverii astronomice. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente […]

Citește mai mult

Actualitate

Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european Roxana Mînzatu, a anunțat, luni, 9 martie 2026, că s-a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate […]

Citește mai mult

Actualitate

România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale

Ioana Oprean

Publicat

în

România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale România a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin emiterea de euroobligațiuni, la prima ieșire pe piețele externe în anul 2026, a anunțat luni, 9 martie 2026, Ministerul Finanțelor. Operațiunea a avut loc în 25 februarie 2026, […]

Citește mai mult