Rămâi conectat

Actualitate

Șoferii vor fi obligați să se prezinte la examinare la sesizarea oricărui medic, altfel își vor pierde automat permisul – PROIECT

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii vor fi obligați să se prezinte la examinare la sesizarea oricărui medic, altfel își vor pierde automat permisul.

Atunci când observă o afecțiune care nu permite deținerea unui permis auto, orice medic va putea să trimită șoferii la o examinare medicală, în condițiile în care acum doar medicii de familie pot face asta. Astfel, conducătorii auto vor fi obligați să se prezinte la o clinică autorizată, altfel vor risca să-și piardă automat permisul. În prezent, procedura nu prevede ce se întâmplă atunci când șoferul nu se prezintă la examinare.

În esență, parlamentarii vor să introducă o procedură mai clară referitoare la șoferii care suferă de afecțiuni ce nu permit deținerea permisului auto, care se poate încheia cu pierderea automată actului. Practic, orice medic, nu doar cel de familie (așa cum e acum), va putea să trimită un șofer la examinare într-o clinică autorizată.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidența sau în îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale (…), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală autorizată (…), cu diagnosticele constatate și cu datele de contact ale unității medicale în care medicul trimițător își desfășoară activitatea și să consemneze acest lucru în fișa medicală a conducătorului”, scrie în proiectul de act normativ, cu precizarea că există un ordin al ministrului sănătății cu afecțiunile ce nu permit conducerea mașinilor.

Biletul de trimitere va fi trimis șoferilor cât mai repede, iar în maximum trei zile lucrătoare de la comunicare aceștia vor fi obligați să se prezinte la clinica indicată pentru o examinare medicală de specialitate. De aici, lucrurile se vor complica și vor putea exista trei finaluri pentru situația în care se află șoferii, una implicând și neprezentarea la examinarea medicală.

1. Prima variantă va fi prezentarea la examinare și constatarea că șoferul este apt să conducă mașini în continuare. În acest caz, clinica va comunica medicului trimițător, în maximum 15 zile de la constatarea faptului că șoferul este apt, rezultatul examinării. Rezultat: șoferul își va păstra permisul auto.

2. Varianta a doua va implica prezentarea la examinare și constatarea că șoferul este inapt să mai conducă automobile. Într-o singură zi de la data constatării, clinica va trebui să informeze poliția rutieră, medicul trimițător și șoferul în cauză despre rezultatul examinării. Rezultat: șoferul își va pierde permisul după ce poliția rutieră îl va retrage la data primirii informării clinicii.

3. A treia și ultima variantă va fi neprezentarea șoferului la examinarea medicală. În acest caz, dacă medicul trimițător nu va fi informat de clinică, în maximum 30 de zile de la comunicarea biletului de trimitere către șoferi, despre rezultatul examinării, acesta va informa poliția rutieră. Rezultat: șoferul își va pierde permisul după ce poliția rutieră îl va retrage la data primirii comunicării medicului.

În cazul retragerii permisului, șoferii vor fi informați de poliție și, de la data comunicării acestui fapt, nu vor mai putea să conducă mașini. Apoi, în maximum trei zile lucrătoare de la comunicarea retragerii permisului, șoferii vor trebui să se prezinte la poliție pentru a preda actul.

Șoferii vor putea să-și recupereze permisul numai după ce vor scăpa de afecțiunile medicale din cauza cărora li s-a retras actul.

În orice caz, pentru a asigura funcționarea mecanismului, parlamentarii au prevăzut și introducerea unor amenzi pentru medicii și clinicile care nu-și vor respecta obligațiile legale amintite mai sus.

În momentul de față, numai medicul de familie poate trimite șoferii la examinarea medicală și nu există o procedură cuprinzătoare de comunicare între medic, clinică și poliție. Pe deasupra, acum nu este reglementată nici situația în care șoferii refuză să se prezinte la examinare.

Atenție! Proiectul de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu critică reacția politicienilor după ce Moody’s a menținut ratingul BBB cu perspectivă negativă: „Probabil România are și cei mai fericiți și bucuroși politicieni din Europa”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu critică atitudinea politicienilor după ce Moody’s a menținut ratingul BBB cu perspectivă negativă: „Probabil România are și cei mai fericiți și bucuroși politicieni din Europa” Economistul Radu Georgescu a comentat reacțiile politicienilor români după ce agenția de risc Moody’s a păstrat ratingul BBB – cu perspectivă negativă pentru România, confirmând deciziile anterioare […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul RENUNȚĂ la finanțarea radarelor fixe: Șoferii vitezomani scapă de sancțiuni pentru o perioadă nedeterminată

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Guvernul RENUNȚĂ la finanțarea radarelor fixe: Șoferii vitezomani scapă de sancțiuni pentru o perioadă nedeterminată Autoritățile au decis să amâne pe termen nedefinit proiectul radarelor fixe, ceea ce înseamnă că șoferii care conduc cu viteză vor continua să se simtă în „siguranță”, știind că riscul de a fi prinși este redus. Această decizie riscă să […]

Citește mai mult

Actualitate

Programul pentru școli, pe hârtie: Aproape 2 milioane de elevi și copii de grădiniță NU primesc lapte, fructe și legume

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Programul pentru școli, pe hârtie: Aproape 2 milioane de elevi și copii de grădiniță NU primesc lapte, fructe și legume Peste 1,9 milioane de elevi și copii de grădiniță au început școala fără să primească lapte, fructe sau legume, pentru că hotărârea de guvern care trebuia să reglementeze programul nu a fost încă adoptată. Proiectul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea