Șoferii cu alcoolemie în vizorul polițiștilor din Alba – Din peste 1.400 de conducători auto testați în 6 zile, 10 s-au ales cu dosare penale
În săptămâna precedentă, poliţiştii din Alba au acţionat şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. Au fost testaţi 1.404 conducători de autovehicule şi au fost depistaţi 20 de şoferi ce erau sub influenţa alcoolului. 10 dintre ei s-au ales cu dosare penale.
În perioada 15-21 decembrie a.c., poliţiştii din structurile de poliţie rutieră şi de ordine publică ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au desfăşurat o acţiune ce a avut drept scop depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule ce pun în pericol siguranţa rutieră, conducând sub influenţa alcoolului.
În cele 6 zile de acţiune, poliţiştii au testat 1.404 conducători auto şi au depistat 20 de şoferi care au urcat la volan după ce au consumat alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, pentru 10 dintre aceştia au rezultat valori de mai mari de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat şi le-au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto să nu urce la volan dacă au consumat buturi alcoolice!
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa alcoolului riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege, pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munțiii Trascău-Muntele Mare
Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munțiii Trascău-Muntele Mare Un hub de ecoturism a fost lansat în comuna Poșaga, din zona montană a județului Alba. Cum a luat naștere Centrul de Ecoturism Poteka? „Suntem un proiect social dedicat ecoturismului autentic, în […]
„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba
„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba Se fac noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană „Ocna Mureș Verde”. Primăria Ocna Mureș a lansat, marți, 10 martie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de […]
FOTO | Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026
Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 Sâmbătă, 14 martie 2026, de Ziua Internațională a Matematicii, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud a fost reprezentată de șapte elevi din clasa a IV-a […]