Șoferii condamnați pentru ucidere din culpă, FĂRĂ permis pentru CINCI ani: Amendamentul a trecut de Senat
Șoferii condamnați pentru ucidere din culpă, FĂRĂ permis pentru CINCI ani: Amendamentul a trecut de Senat
Potrivit unui amendament admis la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, o persoană care a fost condamnată pentru o infracţiune comisă ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie şi care a avut ca rezultat decesul victimei se va putea prezenta la examenul pentru obţinerea permisului de conducere doar după cinci ani de la data executării pedepsei.
„A crescut de 10 ori perioada interdicţiei de a mai obţine permis auto pentru cei care se urcă băuţi, drogaţi sau fără carnet la volan şi ucid oameni pe şosele. Am propus şi colegii au fost de acord, astăzi, în Senat, votând cu 105 voturi ‘pentru’ din 106, un amendament la un proiect legislativ de modificare a Codului rutier, prin care persoanele condamnate pentru ucidere din culpă, comisă sub influenţa alcoolului sau drogurilor ori fără permis auto să aibă interdicţia de a obţine din nou dreptul de a conduce timp de cinci ani după executarea pedepsei. Acesta este termenul maxim prevăzut de Codul penal pentru măsuri complementare.
Acest amendament vine în continuarea şi în completarea proiectului legislativ cunoscut sub denumirea de Legea Anastasia, provenită de la numele unui copil ucis pe drumurile publice de o persoană care a condus fără a avea acest drept. Să nu uităm că, de cinci ani încoace, România se află în continuare pe locul întâi în Europa la numărul de accidente rutiere mortale, iar multe dintre acestea fac obiectul modificărilor legislative propuse acum”, a precizat senatorul PSD Robert Cazanciuc, într-o postare pe Facebook.
Prin amendamentele admise se urmăreşte ca pentru infracţiunea care a avut ca rezultat uciderea unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, condamnatul se va putea prezenta la examen doar după trecerea unui termen de 5 ani de la data executării pedepsei în regim de privare de libertate sau de la data expirării termenului de supraveghere stabilit de instanţă, având în vedere gravitatea faptei pentru care a fost condamnat.
Interdicție și pentru cei care conduc fără permis și provoacă accidente
O altă modificare adusă proiectului legislativ la comisiile de specialitate prevede că persoana care nu deţine permis de conducere şi a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune care a avut ca rezultat vătămarea corporală a cuiva, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, precum şi persoana al cărei permis de conducere a fost anulat în condiţiile legii au dreptul de a se prezenta la examenul pentru obţinerea permisului de conducere dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare: au trecut şase luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate; dacă a trecut un an de la data graţierii totale ori a restului de pedeapsă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei; dacă a intervenit amnistia sau reabilitarea, notează Agerpres.
Ordonanţa de Guvern nr.11/2023 are ca obiect modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în scopul îmbunătăţirii cadrului normativ, fiind vizate, în principal, următoarele domenii: evidenţa vehiculelor înregistrate, condiţiile privind participarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere, competenţa privind eliberarea permisului de conducere internaţional, constatarea şi sancţionarea unor contravenţii, precum şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale complementare şi al unor măsuri tehnico-administrative, conform raportului comun de admitere, întocmit de comisiile de specialitate.
Proiectul de lege va fi dezbătut şi supus votului plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în aceste caz.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Asociației Energia Inteligentă: Ordonanța privind piața țițeiului nu va reduce prețurile la carburanți
Președintele Asociației Energia Inteligentă: Ordonanța privind piața țițeiului nu va reduce prețurile la carburanți Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, care urmează să fie adoptată de Guvern, nu răspunde în mod real nevoilor consumatorilor, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. Potrivit acestuia, măsurile propuse […]
Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în România: Răcire accentuată și ploi la început de aprilie. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată
Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în România: Răcire accentuată și ploi la început de aprilie. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți, prognoza meteo pentru perioada 24 martie-20 aprilie 2026. Conform ANM, la început de aprilie 2026 valorile termice vor scădea cu aproximativ 10 […]
Cum poți primi pensia pe card în 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare
Cum poți primi pensia pe card în anul 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare Pentru un acces mai rapid, sigur și comod la drepturile dumneavoastră bănești, Casa Județeană de Pensii Alba încurajează beneficiarii să opteze pentru plata pensiei în cont bancar. Citește și: Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii […]
