Ştirea zilei

Skatepark-ul din Cetatea Alba Carolina, tot mai aproape de finalizare – FOTO

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Albaiulienii, în principal iubitorii sporturilor pe role, skateboard sau biciclete s-ar putea bucura din toamnă de skatepark-ul din zona istorică a orașului.

Skatepark01

Cel puțin asta am aflat de la inginerul Andrei Nasta, pe care l-am găsit la fața locului (contragarda bastionului Sfânta Elisabeta). Acesta spune că lucrările de amenajare a skatepark-ului vor fi gata la începutul, sau cel târziu la jumătatea lunii august a acestui an, însă totul depinde de vreme.

Aproximativ 90 la sută din suprafață este terminată, rămânând doar lucrările de finisare, grupul sanitar care se află în incinta skatepark-ului fiind și el gata în proporție de aproximativ 80 la sută, trebuind aduse doar aparatele de specialitate. ”Lămpile de iluminat «au dat bătăi de cap» deoarece acestea sunt aduse pe comandă din Germania și durează mai mult timp”, a mai precizat sursa noastră.

Vă reamintim că suprafața platformei este de 1868 mp, înglobând diverse structuri prefabricate, alei, gradene placate cu piatră, jardiniere, zone verzi, sistem de iluminat și mobilier urban. Obiectivul de bază, skatepark-ul propriu-zis se va desfășura pe o suprafață variat accidentată, terasată, cu plan înclinat având în dotare rampe și balustrade specifice pentru sportul cu role, skateboard sau biciclete. Față de cota accesului pietonal din latura de est a Cetății se vor înregistra diferențe de nivel de la 1,20 până la 2,50 metri.

Reprezentanții administrației locale Alba Iulia confirmă efortul susținut pentru finalizarea obiectivului și darea lui în folosință cât de repede posibil, pentru ca iubitorii sporturilor cărora acesta se adresează să poată beneficia de skatepark încă din acest sezon. Dacă totul merge conform planului, lucrările efective sunt estimate a fi finalizate la sfârșitul lunii august, după care va urma recepția finală și deschiderea oficială pentru public, nu mai devreme de luna septembrie.

Emilia CRIŞAN

[nggallery id=761]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult