Situație explozivă la Alba! 560 de fermieri riscă pușcăria pentru că au beneficiat ilegal de subvenții APIA
Un număr de 560 de crescători de ovine și bovine din județul Alba, care au beneficiat în perioada 2007-2010 de subvenții europene prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Alba (APIA), riscă să fie cercetați penal pentru fals în declarații, fiind totodată obligați să restituie banii obținuți (n.a. prima pe cap de animal) în perioada amintită, sumă care se ridică la peste 60 de miliarde de lei vechi.
Recordul privind cea mai mare sumă pe care un fermier din Alba trebuie să o restituie la APIA este deținut de un fermier din zona Blajului, obligat să dea înapoi nu mai puțin de 4 miliarde de lei vechi.
Informațiile au fost făcute publice vineri, 11 ianuarie, de către Florin Roman, vicepreședintele PNL Alba și vicepreședinte al Consiliului județean Alba, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a precizat faptul că fermierii vizați nu riscă închisoarea și se caută soluții ca cei care au dat declarațiile respective cu bună credință, să beneficieze de o amnistie fiscală, după ce își plătesc datoriile la bugetul local sau de stat, restanțe care i-au adus în situația de față.
Roman (FOTO) a prezentat datele de mai sus, subliinind că vina revine în cea mai mare parte lui Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii, care în urma unor Ordine de ministru emise în perioada semnalată, a stabilit ca solicitanții de subvenții pentru creșterea ovinelor și bovinelor să facă dovada că nu au datorii la bugetul local sau de stat, printr-osimplă declarație pe proprie răspundere și nu prin cazierul fiscal cum ar fi fost normal. Astfel, în foarte multe cazuri, chiar dacă beneficiarii primelor pe cap de animal au atașat documente emise de primăriile localităților de domiciliu, conform cărora nu aveau astfel de datorii, ulterior au apărut amenzi sau alte obligații de plată, care au schimbat situația, fermierii devenind petse noapte beneficiari ilegali de subvenții.
Sitația a fost dezvăluită la nivelul întregii țări, în urma unui control al Curții de Conturi, care a stabilit că sumele plătite acestor fermieri sunt ilegale și trebuie recuperate integral, plus penalități și dobânzi.
APIA Alba a atacat în instanță procesul verbal de constatare al Curții de Conturi Alba, a pierdut prima înfățișare la Curtea de Apel și așteaptă judecarea cauzei în următoarea instanță, în 18 ianuarie 2013, la Înalta Curte de casație și Justiție. Dacă hotărârea ÎCCJ va fin negativă, atunci APIA Alba este obligată să formuleze plângeri penale în cazul tuturor celor 560 de beneficiari pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații.
În cazul unui număr foarte mare din acești beneficiari de subvenții însă, sumele datorate la bugetul local, de care se pare că nu aveau cunoștință, sunt derizorii, de doar câțiva lei.
Pe lângă necazul celor 560 de fermieri și al familiilor acestora, o altă problemă va fi supra încărcarea în perioada următoare a instanțelor de judecată din Alba cu procesele rezultate în urma plângerilor penale și de recuperare a prejudiciului de către APIA.
Soluția pentru care Florin Roman a început deja demersurile la Ministerul Agriculturii ar fi o amnistie fiscală, care să îi aducă în legaliate pe fermierii care au dat dovadă de bună credință la întocmirea declarațiilor pe propria răspundere. Vicepreședintele CJ Alba a adus ca argument practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul unor situații similare din Ungaria și Polonia, unde fermierilor nu li s-au întocmit dosare penale, pentru că există decizii definitive care arată că faptul de a declara în mod eronat anumite date cu privire la acordarea subvențiilor nu sunt de natură penală.
“Soluția pe care o vedem noi pentru această situație este ca ministrul Agriculturii Daniel Constantin să emită un act normativ prin care acești fermieri, care fac dovada că pur și simplu nu au știut că au debite restante, să fie scutiți de la restituirea sumelor imputate.
O să dau exemple concrete, care demonstrează că acei oameni pe lângă o ușoară indiferență, chiar nu au dat dovadă de rea credință. Au obținut adeverințe de la primării că nu au datorii la bugetul de stat și ulterior le-a apărut o amendă, o amendă de care nu au știut sau de care au uitat. Sunt chestiuni care ni se întâmplă fiecăruia dintre noi.
Vorbim de soluția unei amnistii fiscale pentru cei care au dat dovada bunei credințe când au dat declarațiile și care își vor plăti datoriile la bugetul local sau la cel de stat. Eu altă soluție nu văd.
M-am uitat și pe practica CEDO și există situații similare în Ungaria și Polonia. Aici acești fermieri nu au fost catalogați ca infractori, adică nu s-au întocmit dosare penale, pentru că există decizii definitive care arată că fapta de a declara în mod eronat anumite date cu privire la acordarea subvențiilor nu este de natură penală. Asta arată hotărâri definitive din practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Un act normativ de amnistie fiscală îi va scuti pe fermierii din Alba și din întreaga țară aflați în situația semnalată, de această batjocură și purtare pe la instanțele de judecată pentru fals în declarații, cu dosare penale.
Au greșit și beneficiarii, și unii primari, care nu i-au atenționat pe acești oameni că există un act normativ cu reglementările semnalate, dar după cum spuneam, principalul vinovat este Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii.
Sunt fermieri cărora li s-au întocmit dosare penale pentru că au 1 leu sau 2 lei datori la bugetul local, deci nu vorbim despre sume mari, pe care beneficiarii ar fi avut interesul să le ascundă în declarațiile lor la APIA, ci de sume foarte, foarte mici”, a delarat Florin Roman.
Declarație Florin Roman – prima parte:
“Ca urmare a 3 ordine de miniștrii date în 2010, ordinul 23 din 04.2010 semnat de Adrian Rădulescu, în calitate de ministru al Agriculturii și ordinul 10 și ordinul 215 din 2009 semnate de Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii, la ora actuală avem în județul Alba 560 de fermieri, beneficiari ai primei de exploatație și a primei pe cap de animal, care sunt obligați să restituie aproape 65 de miliarde de lei vechi către APIA.
Potrivit celor 3 Ordine, acești fermieri puteau primi subvențiile respective, care prevăd ca solicitanții de ajutoare pentru creșterea bovinelor și ovinelor să nu aibă datorii restante la bugetul local și/sau la bugetul de stat la data solicitării. Ne referim la fermierii care au primit subvențiile în perioada 2007-2010.
La ora la care noi discutăm se pune problema unor plângeri penale și decizii de imputări pentru cei 560 de fermieri și un prejudiciu stabilit de Curtea de Conturi de 62,4 miliarde de lei vechi.
Curtea de conturi a notificat inițial la nivelul județului Alba 656 de fermieri în această situație, valoarea prejudiciului fiind atunci undeva la 70 de miliarde de lei vechi.
În urma notificărilor aproape 90 de fermieri au reușit în baza actelor doveditoare prezentate să facă dovada că nu aveau nici un leu datorie la bugetul local sau la bugetul de stat la sfârșitul anului. Adică au apărut erori materiale, care în cele din urmă au fost rezolvate.
Partea tragică a acestui demers este că APIA este obligată de Curtea de Conturi și de legislația românească să formuleze plângeri penale împotriva celor 560 de fermieri.
Fermierul a dat o declarație pe proprie răspundere, semnată, neautentificată la notar, că nu are debite la sfârșitul anului. Din punctul meu de vedere prima vină pentru această situație revine fostului ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, care a dat un Ordin prost. În astfel de situații dovada faptului că nu ai datorii la buget este cazierul fiscal și în mod normal în ordin ar fi trebuit să apară obligativitatea depunerii cazierului fiscal, care atestă că nu ai datorii și nu o declarație pe proprie răspundere.
De aici a plecat toată această nebunie și suntem în situația ca în baza acestui ordin 560 de fermieri să fie obligați să restituie banii obținuți de la APIA, plus penalitățile și dobânzile aferente.
Cred că soluția cea mai bună ar fi pentru fermierii vizați, în cazul în care se va ajunge la procese penale, să se mergă pe avocați individuali și nu pe asociație.
”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Când se taie pomii fructiferi. Perioada optimă pentru obținerea unei recolte bune
Când se taie pomii fructiferi. Perioada optimă pentru obținerea unei recolte bune Tăierea pomilor fructiferi este un pas important pentru o recoltă bogată, însă puțini români știu care este momentul ideal pentru începe acest proces. Pentru a produce fructe sănătoase și abundente, pomii fructiferi necesită o îngrijire adecvată, care poate include tăierea regulată, udarea corespunzătoare, […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate2 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport3 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Actualitateo zi ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Sporto zi ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG