Rămâi conectat

Actualitate

Sistem de inventariere, măsurare și monitorizare a calității serviciilor publice – Proiect european la MDRAP

Ioana Oprean

Publicat

în

România va avea un sistem de inventariere, măsurare și monitorizare a calității serviciilor publice, realizat cu fonduri europene. Sistemul va fi dezvoltat printr-un proiect POCA implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice (SNSPA) și cu sprijinul întregii administrații centrale și locale.

Scopul realizării unui astfel de sistem este de a avea, la nivelul întregii țări, un nivel minim unitar de calitate a serviciilor publice. În acest fel, orice cetățean al României va avea asigurate servicii publice de calitate similară, indiferent de locul în care se află.

Proiectul a fost prezentat unui număr de 130 de participanți din administrația publică centrală, locală și din mediul academic, invitați să participe la conferința de lansare organizată marți 9 august, de MDRAP.

‘Concret, ne propunem să inventariem toate serviciile publice din România și să stabilim pentru fiecare în parte un set de indicatori, standarde de calitate și standarde de cost, acolo unde acestea nu există deja. Ulterior, vom sprijini instituțiile publice centrale și locale să implementeze efectiv aceste standarde și vom monitoriza cum sunt ele aplicate. Proiectul este cu atât mai relevant cu cât ne aflăm într-un proces de reformă a administrației publice. Guvernul a aprobat mai multe strategii în domeniu și în domenii conexe, iar reforma înseamnă performanță în administrația publică. Cu toții ne dorim instituții publice performante, care să asigure servicii de calitate cetățenilor, atât la nivel guvernamental, cât și la nivel local’, a declarat, în deschiderea conferinței, Sirma Caraman, secretar de stat în MDRAP.

Proiectul, intitulat Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru sprijinirea dezvoltării la nivel local, este unul dintre primele proiecte din generația 2014-2020 cofinanțate prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) și este estimat a se finaliza în martie 2019. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 37,13 milioane lei, din care 31,2 milioane lei reprezintă valoarea nerambursabilă (84,032%), iar 5,9 milioane lei cofinanțarea eligibilă a beneficiarului (15,968%).

Sistemul este avantajos nu doar pentru cetățeni, ci și pentru administrația publică — o astfel de bază de date poate fi un instrument extrem de util în procesul decizional, având în vedere necesitatea de a le fundamenta politicile publice pe seturi de date cât mai exacte.

Proiectul are deja stabilite o serie de activități, planificate pentru a atinge rezultatele (R1-R5) estimate:

R1. Analiza situației existente din perspectiva serviciilor publice furnizate / prestate de administrația publică:

– analiza cadrului legislativ și instituțional pentru furnizarea / prestarea serviciilor publice la nivelul administrației publice;

– analiza situației existente la nivel local în ceea ce privește furnizarea/prestarea serviciilor publice;

– elaborarea analizei integrate privind situația existentă la nivel central și local din perspectiva serviciilor publice furnizate / prestate de administrația publică.

R2. Metodologia de elaborare a standardelor de calitate și de cost pentru servicii publice descentralizate dezvoltată și aplicarea acesteia în vederea elaborării de propuneri de standarde de calitate și, după caz, de cost, pentru 2 domenii de servicii publice:

– analiza bunelor practici de la nivel european;

– dezvoltarea metodologiei de elaborare a propunerilor de standarde de calitate și, după caz, de cost;

– pilotarea metodologiei pentru cele 2 domenii de servicii publice selectate.

R3. Propuneri de standarde de calitate și, după caz, de cost pentru servicii publice descentralizate:

– elaborarea propunerilor de standarde de calitate și, după caz, de cost pentru cele 7 domenii rămase;

– organizarea a 8 sesiuni de informare.

R4. Metodologia de evaluare și monitorizare a capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale:

– dezvoltarea metodologiei de evaluare și monitorizare a capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale și testarea acesteia prin aplicare la nivelul a 10 unități administrativ-teritoriale;

– definitivarea metodologiei și aplicarea acesteia la nivel național;

– analiza capacității administrative pe baza datelor colectate

R.5. Sistem de monitorizare și evaluare a standardelor de calitate și cost și a capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale:

– dezvoltarea infrastructurii TIC;

– integrarea și analiza datelor existente/gestionate la nivelul administrației publice centrale, referitoare la serviciile publice;

– definirea elementelor minime de conținut aferente sistemului de monitorizare și evaluare a standardelor de calitate și cost și a capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale;

– elaborarea instrumentului informatic propriu-zis;

– organizarea de sesiuni de instruire pentru reprezentanții instituțiilor implicate în procesele de furnizare, colectare, accesare și administrare a datelor deținute.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Educației: Analfabetismul funcțional și pseudoștiința reprezintă virusul potențial mortal al societății bazate pe cunoaștere

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Educației: Analfabetismul funcțional și pseudoștiința reprezintă virusul potențial mortal al societății bazate pe cunoaștere Ministrul Daniel David a reafirmat angajamentul României de a rămâne ferm dedicată susținerii și promovării agendei UNESCO în toate domeniile de competență: educație, știință, cultură și comunicare, în cadrul Declarației Naționale, susținută sâmbătă, 1 noiembrie 2025. Citește și: Plafonarea tarifului […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Tragedie în județul vecin! Un bărbat și-a pierdut viața în urma unui incendiu. Casa s-a făcut scrum

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie în județul vecin. Un bărbat de 50 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu Un bărbat de aproximativ 50 de ani și-a pierdut viața după un incendiu izbucnit în municipiul Dej, pe strada Mihai Viteazu, astăzi, 2 noiembrie, în jurul orei 19:40.  Citește și: VIDEO | Băiat de 16 ani din județul […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce sancțiuni riscați dacă parcați pe locurile destinate femeilor însărcinate sau părinților cu copii mici

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Ce sancțiuni riscați dacă parcați pe locurile destinate femeilor însărcinate sau părinților cu copii mici În România a intrat în vigoare Legea nr. 280/2023, care stabilește drepturi clare pentru femeile însărcinate și persoanele care însoțesc copii de până la cinci ani, inclusiv în ceea ce privește parcarea. Încălcarea acestor prevederi nu mai este doar o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea