Sistem de iluminat public nou și modern la Alba Iulia în zonele Bărăbanț, Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclișa și Micești. Investiție de peste 8 milioane de lei, cu finanțare nerambursabilă REGIO
Cu un buget de peste 8 milioane lei, un sistem de iluminat public nou și modern se va realiza la Alba Iulia în zonele Bărăbanț, Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclișa și Micești.
Contractul ce va primi finanțare nerambursabilă din Programul Operațional Regional 2014-2020, gestionat la nivel regional de către ADR Centru, a fost semnat de domnul Paul VOICU, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Albă Iulia și domnul Simion CREȚU, director general ADR Centru. Peste 50 km de sistem de iluminat public se va moderniza și extinde pentru eliminarea zonelor de umbre și întuneric, pentru controlul
intensității luminii de la distanță sau identificarea defecțiunilor în timp real, un sistem bazat pe prezența senzorilor de mișcare care vor comandă creșterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public.
”În luna februarie a acestui an semnăm șase contracte cu finanțare europeană în valoare totală de peste 43 milioane euro din fonduri REGIO. Acestea completau lista altor șapte contracte de dezvoltare urbană deja semnate, prin care urmărim să aducem un plus de bunăstare albaiulienilor și o reducere a cheltuielilor din bugetul propriu. Avem o strategie integrată de dezvoltare, iar prin programul Regio am reușit să ne finanțăm toate obiectivele propuse pentru această perioada. Avem în lucru modernizarea principalelor artere rutiere din municipiu, peste 30 blocuri de întră în lucrări de refacere a fațadelor și de eficientă energetică, iar pentru sistemul de iluminat din cartierele Cetate, Centru, Ampoi, Partos, deja am obținut finanțare nerambursabilă. Construire, modernizare, reabilitare sau restaurare, sunt lucrări prevăzute în proiectele semnate cu ADR Centru pentru noi zone verzi și de agrement, pentru Palatul Principilor sau unități de învățământ. Echipa Primăriei a muncit mult și nu puteam să realizăm toate aceste obiective de regenerare urbană masivă altfel, decât cu o infuzie serioasă de bani europeni” a declarat Voicu PAUL, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Albă Iulia
Date proiect:
Investiția vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al Municipiului Albă Iulia pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de CO2, de care vor beneficia peste 74.000 de cetățeni din municipiu. Proiectul cu titlul „Reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al Municipiului Albă Iulia – localități componente: Oardă de Sus, Oardă de Jos, Paclisa, Micești și Barabant”, are o valoare totală de 8.726.128,54 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate prin POR este de 6.959.446,40 lei, respectiv 1.496.011,69 Euro. Fondurile nerambursabile solicitate de beneficiarul proiectului, provin din bugetul alocat Regiunii Centru prin POR 2014-2020, Axa prioritară: 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Obiectiv Specific 3.1: Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor.
Termenul estimat pentru finalizarea implementării activităților prevăzute în proiect este 31.03.2022.
”Toate contractele de finanțare semnate, prin care alocăm fonduri europene prin programul Regio, înseamnă investiții atrase pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și a angajaților, înseamnă o comunitate în care să vrei să locuiești. Albă Iulia este un municipiu care își completează eforturile de dezvoltare cu fonduri europene începute din 2007, perioada în care proiectele de restaurare a Cetății din Albă Iulia și de modernizare a principalelor cai de acces rutier au propulsat renumele municipiului la nivel internațional că fiind destinație turistică de vizitat. În această perioada de finanțare, 2014-2020, am semnat cu reprezentanții municipiului, un număr de 13 contracte de finanțare nerambursabilă Regio, cu o valoare totală de peste 303 milioane lei, respectiv 63,5 milioane euro. Prin toate proiectele, până în 2023, se vor continuă lucrările de modernizare și de reabilitare a infrastructurii rutiere, educaționale, culturale sau de agrement. Este îmbucurător faptul că prin fondurile europene pe care le gestionăm, putem vedea cum orașele se modernizează, prind viață și se echipează cu tehnologie de ultima generație, devenind atrăgătoare atât pentru cetățenii lor, cât și pentru turiști” a declarat Simion CREȚU, director general ADR Centru.
Detalii investiție:
Prin implementarea acestui proiect se va acoperi nevoia de siguranță a tuturor participanților la trafic din Oardă de Sus , Oardă de Jos, Paclisa, Micești și Barabant, în orice condiții meteo posibile: pe timpul nopții, în condiții de ceață, semiîntuneric etc. Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea a 46.587 ml, respectiv extinderea cu 5.000 ml a sistemului de iluminat public, precum și iluminarea a două treceri de pietoni, incluzând sisteme bazate pe senzori de prezența care vor comandă creșterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public (la trecerile de pietoni). Rețelele de alimentare prevăzute în proiect au vechimi diferite, iar din totalul de 1.031 aparate de iluminat, o parte sunt într-o stare necorespunzătoare, sau acceptabilă, iar altele se apropie de finalul duratei normate de viață Pe lângă “îmbătrânirea aparatelor”, praful și murdăria depuse pe aparate au dus la scăderea gradului de iluminare. Pe parcursul duratei de implementare a proiectului se va deconecta sistemul de iluminat existent și se vor demonta aparatele de iluminat existente. Se vor monta brațe, brățări și aparate de iluminat noi. Se vor realiza conexiunile și rețeaua subterană de alimentare cu energie electrică. Din bugetul proiectului mai este prevăzută montarea prizelor de pământ, instalarea stâlpilor metalici, montarea brațelor de susținere pe stâlpii metalici și a aparatelor de iluminat. Se vor instala kituri de alimentare din sursă fotovoltaică și un sistem inteligent de management prin telegestiune. Finalizarea proiectului va genera în cartierele vizate eliminarea zonelor de umbră și întuneric, controlarea de la distanță a sistemului de iluminat, cu posibilitatea de a modifică pornirea/oprirea lor. Prin sistemul de telegestiune se vor primi informații în timp real a defecțiunilor în sistem, a furturilor de energie sau despre funcționarea defectuoasă a unuia dintre elemente. Prin implementarea acestui sistem și montarea becurilor de tip LED, beneficiarul, Primăria municipiului Albă Iulia, estimează că se vor obține reduceri ale consumului de energie electrică care vor genera o economie anuală de 66.956 lei la bugetul municipalității.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
La un pas de tragedie într-o comună din Alba: Un copil de 3 ani și un bărbat de 47 de ani, răniți după ce au fost loviți de o mașină pe trotuar
Un copil de 3 ani și un bărbat de 47 de ani, răniți după ce au fost loviți de o mașină pe trotuar, într-o comună din Alba În noaptea de 31 decembrie 2025 spre 1 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, […]
Horoscop 2026 CARIERĂ și BANI pentru fiecare zodie: Racii pun viața personală în prim-plan, Scorpionii trec printr-o transformare profundă
Horoscop 2026 CARIERĂ și BANI pentru fiecare zodie: Racii pun viața personală în prim-plan, Scorpionii trec printr-o transformare profundă După ani marcați de schimbări bruște și instabilitate, 2026 vine cu o energie profund transformatoare și ne cere maturitate emoțională, asumare și alegeri conștiente. Este un an al adevărurilor spuse pe nume, al relațiilor care se […]
Calendar creștin ORTODOX 2026: Sărbătorile religioase și zilele de post din fiecare lună a anului
Calendar creștin ORTODOX 2026: Sărbătorile religioase și zilele de post din fiecare lună a anului Calendarul ortodox reprezintă un aspect fundamental al liturghiei și tradiției ortodoxe și este păstrat cu grijă de Biserica Ortodoxă pentru a asigura respectarea datelor și ciclurilor liturgice tradiționale. Calendarul ortodox este bazat pe un sistem liturgic bine stabilit care folosește […]