Sindicatul ”Viitorul Mineritului” din Roșia Montană pichetează Prefectura Alba
*Zeci de mineri din Roșia Montană și-au cerut miercuri dreptul constituțional la muncă
Începând de astăzi, Sindicatul Viitorul Mineritului (SVM) din Roșia Montană pichetează în fața Prefecturii Județului Alba, într-o mișcare autorizată de protest, pentru a arăta țării întregi că Munții Apuseni și județul Alba depind de repornirea de urgență a mineritului în zonă.
”Am arătat răspicat că vrem minerit chiar în decembrie anul trecut, la referendumul pentru minerit, când localitățile cu tradiție minieră au votat DA pentru minerit, și nimeni nu poate contesta acest lucru. E momentul ca membrii parlamentului, reprezentanții noștri la cârma țării, să țină cont de voința celor care i-au ales și să ia decizia repornirii mineritului la Roșia Montană! Orice altă amânare nu este justificată. Trece an după an și noi tot așteptăm. Nu mai putem aștepta!”, a spus Cristian Albu, președintele Sindicatului ”Viitorul Mineritului”
Acesta a mai anunțat că acțiunea de protest pașnic va continua până când mesajul minerilor din Apuseni va fi auzit de toată țara și de toată lumea.
”Democrația ne dă tuturor dreptul să ne spunem opinia și să protestăm. Dar noi dorim să amintim tuturor că există DREPTUL CONSTITUȚIONAL la MUNCĂ. Nouă ne este încălcat acest drept prin faptul că nu se pornește mineritul, deși este mai mult decât evident că oamenii de aici, în marea lor majoritate, îl vor. Solicităm membrilor Parlamentului și autorităților statului, în numele zecilor de mii de oameni disperați din județul Alba, să meargă până la capăt pentru repornirea mineritului la Roșia Montană. Avem nevoie de locurile de muncă din minerit acum! Noi v-am votat să ne reprezentați în Parlamentul României, acum e rândul Dumneavoastră să VOTAȚI PENTRU DREPTUL NOSTRU CONSTITUȚIONAL LA MUNCĂ! Doamne-ajută și Noroc Bun!”, a mai declarat sindicalistul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată
Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată Spitalul Municipal Aiud se pregătește să facă un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii sale medicale prin derularea unei proceduri de achiziție publică de o importanță majoră pentru comunitatea locală. Prin intermediul platformei SEAP, unitatea sanitară a lansat, în 9 […]
Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa
Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa Cugirul se pregătește pentru o nouă întâlnire cu natura, mișcarea și comunitatea. Iubitorii de ciclism sunt invitați să participe, sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Turul cu bicicleta în jurul Cugirului, eveniment organizat de MTB Cugir, cu sprijinul Primăriei […]
Foto | Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare
Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat procedura de achiziție publică pentru serviciile de proiectare tehnică și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea construirii unui ansamblu de 6 locuințe sociale individuale de tip înșiruit. Proiectul este finanțat prin Programul […]