Cultură Educație

Simulare Bacalaureat 2014, în judeţul Alba: Proba la alegere a profilului şi a specializării are loc în 7 martie

Dragoş Suciu

Publicat

în

Elevi Bacalaureat 201302Simularea probei la alegere a profilului şi a specializării din cadrul examenului de Bacalaureat 2014, are loc vineri, 7 martie. Această probă va fi susţinută doar de elevii clasei a XII-a, iar în judeţul Alba s-au înscris 505 elevi de la seral şi 2.865 de elevi de la zi.

La ultima probă elevii vor fi examinaţi la următoarele discipline fizică, chimie, biologie sau informatică (pentru profilurile real, tehnic, resurse naturale si militar), la geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie (pentru profilurile umanist şi servicii, precum şi pentru filiera vocaţională).

Potrivit metodologiei accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, iar examenul începe la ora 9:00, când elevii primesc subiectele. Elevii vor avea trei ore la dispoziţie pentru a rezolva subiectele şi nu pot părăsi sala de examinare mai repede de 10.30.

Metodologia de organizare a examenului arată că elevii vor fi supravegheaţi în timpul simulării de câte doi profesori pe clasă, care predau alta materie. Profesorii supraveghetori provin din şcoala în care elevii susţin simularea, iar preşedintele comisiei de organizare a simulării este directorul liceului.

Centrele de corectare sunt, în Alba Iulia la Colegiul Naţional „HCC” şi Colegiul Tehnic “Apulum”, la Aiud – Colegiul Naţional “Titu Maiorescu” şi Colegiul Tehnic, la Blaj – Colegiul Naţional “I.M.C” şi Liceul Tehnologic “Ştefan Manciulea”, la Câmpeni – Colegiul Naţional “Avram Iancu” şi Liceul Tehnologic Silvic, la Cugir – Colegiul Naţional “David Prodan”  şi Colegiul Tehnic “I.D. Lăzărescu”, la Ocna Mureş – Liceul Teoretic “Petru Maior” şi Liceul Tehnologic. La Sebeş centrele de evaluare vor fi  la Colegiul Naţional “Lucian Blaga” şi Liceul cu Program Sportiv, conform vicepreşedintelui Comisiei Judeţene de Bacalaureat în Alba, Dan Cherecheş. Simulările se corectează în alte instituţii de învăţământ decât în cele în care au fost susţinute.

Rezultatele vor fi afişate în 14 martie, iar notele nu se trec în catalog.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult