Simone Albani: Inadmisibil! Creşteri de 270% la preţul de canalizare în doi ani!
Situaţia Societăţii de Apă Alba şi a preţurilor fixate de aceasta devine inaccetptabilă şi intolerabilă. Peste două săptămâni, la intrarea în 2012, preţul la apă şi canal va creşte iar! La apă creşterea va fi de 10% pentru Alba Iulia, Teiuş, Zlatna şi alte câteva localităţi precum Galda de Jos, Ciugud, Sântimbru sau Vinţu de Jos. Şi dacă 10% vi se părea mult, iată că la canalizare preţurile cresc între 35% la Teiuş şi 40% la Zlatna şi nu mai puţin de 50% la Alba Iulia! Dacă luăm în calcul şi creşterile anterioare, din 2010, creşterea totală pentru Alba Iulia este de aproape 45% la apă, de la 2,34 lei/mc la 3,36 lei/mc, şi … de nu mai puţin de 270% la canalizare, de la 0,96 lei/mc la 2,59 lei/mc! 270% oameni buni!!!
Vi se pare incredibil? Este din păcate foarte adevărat. Şi toate aste se întâmplă pe fondul unor modernizări de infrastructură, cică! Ştiţi, acele lucrări cu care domnii de la PDL vin mereu să vă ia ochii, să spună la alegeri ce multe fac ei pentru dvs. Ei bine iată că au făcut: în doar doi ani, creşteri de preţuri la o resursă esenţială de la 45% până la 270%. Adevărul este că probabil aceşti domni au făcut totul foarte foarte scump, aşa cum ştiu ei să facă. Pentru că proiectele de modernizare erau mai vechi, nu le aparţineau şi erau bine gândite. Au luat cu alte cuvinte au luat ceva ce au găsit bun şi au făcut să coste atât de mult!
Culmea e că Societatea de Apă justifică aceste creşteri de preţuri, spunea ea, forţată de „cotractul” de modernizare. Adică: aţi vrut moderinzare? Atunci în 4-5 ani o să ajungeţi să plătiţi de 4-5 ori mai mult la apă. În condiţiile în care cel puţin în Alba Iulia, dar şi în alte părţi, oamenii reclamă defecţiuni la aceste minunate „moderinzări” mult mai dese ca îniainte (sic!).
Nouă ne rămâne să ne întrebăm: La cine ajung de fapt banii? Cine a făcut lucrările acestea pe care trebuie să le deconteze populaţia la preţuri uriaşe? Cine sunt de fapt cei care conduc această societate şi ce rol joacă de fapt clientela PDL care trebuie să „mănânce” bine de undeva? Ce se întâmplă cu această gaură neagră numită Societatea de Apă? Unde se duc banii din „taxa de ploaie” care nu are nicio justificare normală la cap – oare tot în „modernizare”? Probabil în modernizarea parcului auto personal al unor şefi şi a caselor personale.
Sperăm ca nu toate „realizările” PDL să fie atât de costistoare! Sperăm că nu trebuie de exemplu să aflăm peste câţiva ani că trebuie să plătim vreo taxă de mulţumire firmei Corint pentru amenajările de zeci de milioane la Cetate sau să nu aflăm că trebuie să plătim impozite locale mult mai mari pentru împrumuturile pe care executivul lui Hava le ia cu veslieîn numele nostru ca să facă sensuri giratorii de 60.000 de euro, de mai bine s-ar apuca să facă nişte case. Sperăm că aruncatul banilor pe fereastră şi jupuirea populaţiei să să oprească în 2012 la alegeri. Şi sperăm să ne daţi atunci o mână de ajutor, poate aşa vom bea o cană de apă mai ieftină.
Simone Albani
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai Unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, Sfinții Împărați Constantin și Elena, sunt sărbătoriți în calendarul ortodox, în fiecare an, pe data de 21 mai. Deși sunt mulți cei care le poartă numele și […]
21 mai – Ziua Mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare
21 mai – Ziua Mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare În fiecare an, la data de 21 mai, este marcată Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare. Această zi a fost stabilită la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care joacă un rol important pe plan mondial […]
Idei de MESAJE de Sfinții Constantin și Elena 2025. Cele mai inspirate urări și felicitări pe care să le transmiți prietenilor, rudelor și colegilor
MESAJE și SMS-uri de Constantin și Elena 2025. URĂRI ȘI FELICITĂRI prin SMS de Sf Constantin și Elena pentru cei care poartă numele de CONSTANTIN ŞI ELENA sau derivate ale acestora Mesaje de Sfinții Constantin și Elena În fiecare an, la 21 mai, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, […]