Sfântul Andrei, cel Întâi chemat
Ocrotitorul României, originar din Betsaida, de pe malul lacului Ghenizaret (Galileea), Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli. Înainte de a-l urma pe Hristos, a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul. El a fost „cel dintâi chemat” de Iisus, după care l-a adus şi pe fratele său Petru, pe care l-a anunţat: „Am găsit pe Mesia” (Noul Testament, Ioan, cap.I, verset 41). Ca să propovăduiască Evanghelia, renunţă la meseria lui de pescar. A fost martorul patimilor, răstignirii şi învierii lui Hristos. În urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, după Cincizecime şi întemeierea Bisericii creştine la Ierusalim, în anul 30, Sfinţii Apostoli şi apoi ucenicii lor au început să predice noua învăţătură. Sfântul Andrei a predicat în Ierusalim, Iudeea, Galileea, Samaria şi Asia Mică, ajungând până în Sciţia, (Dobrogea de astăzi), în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria, ceea ce a făcut să fie considerat „apostolul românilor”. Cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul ţării noastre este aceea de la Tomis (Constanţa). Mărturie a trecerii Sfântului Andrei şi pe ţărmul apusean al Mării Negre stau unele denumiri din stânga Prutului: „Pârâiaşul Sfântului Andrei”, „Peştera Sfântului Andrei”.
Sfântul Andrei, după ce a trecut în Bizanţ ca să-l pună episcop pe Stachys, a mers în Grecia, unde a creştinat mari mulţimi de oameni.
Sfântul a fost martirizat în oraşul Patras din Ahaia (Grecia de azi), fiind răstignit pe o cruce în formă de X, numită până astăzi „Crucea Sfântului Andrei”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]