Curier Județean

Sesiunea „Dialogul culturilor între tradiţie şi modernitate” la a XIII-a ediţie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În Aula Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a avut loc vineri deschiderea oficială a Sesiunii ştiinţifice naţionale cu participare internaţională „Dialogul culturilor între tradiţie şi modernitate”. Manifestarea,  ajunsă la cea de a XIII-a ediţie, a început prin conferinţa „Centenar – Emil Cioran” susţinută de academicianul Eugen Simion. Principalele teme ale sesiunii din acest an, eveniment care a fost de fapt o ediţie aniversară la împlinirea a două decenii de învăţământ superior la Alba Iulia, au fost: Raporturi, conexiuni, interferenţe culturale în spaţiul european, în sincronie şi diacronie; Cultura şi civilizaţia românească în context european. Istorie, actualitate şi perspective; Discurs, limbaj, comunicare – din perspectiva provocărilor contemporane; Arta traducerii – artă a cunoaşterii; Didactica disciplinelor filologice; Emil Cioran şi Lucian Blaga – vocaţia universalităţii. Participanţii la sesiune au fost de la universităţi din Bucureşti, Piteşti, Craiova, Baia Mare, Sibiu, Constanţa, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Timişoara, Târgu Jiu, Sălaj, Oradea, Suceava, Alba Iulia, dar şi din afara graniţelor ţării: Polonia, Spania, Norvegia, India, Finlanda. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Amenzi de peste 10.000 de lei date polițiștii din Alba Iulia: Cele mai multe pentru depășirea vitezei legale. Au fost reținute și 7 permise de conducere reținute

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi de peste 10.000 de lei date polițiștii din Alba Iulia: Cele mai multe pentru depășirea vitezei legale. Au fost reținute și 7 permise de conducere reținute Polițiștii din Alba Iulia au dat luni, 9 martie 2026, amenzi de peste 10.000, cele mai multe fiind pentru depășirea vitezei legale. Au fost reținute și 7 permise […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | SCANDAL la Teiuș: Bărbat de 59 de ani, REȚINUT de polițiști după ce și-a bătut sora și fratele și i-a amenințat

Ioana Oprean

Publicat

în

SCANDAL la Teiuș: Bărbat de 59 de ani, REȚINUT de polițiști după ce și-a bătut sora și fratele și i-a amenințat Un bărbat de 59 de ani din Teiuș a fost reținut de polițiști după ce și-a bătut sora și fratele și i-a amenințat. Potrivit IPJ Alba, la data de 10 martie 2026, polițiștii din […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT pe DJ 107 I: Un motociclist din Unirea nu ar fi respectat viteza de deplasare și a intrat cu motocicleta în șanțul de scurgere a apei pluviale. Bărbatul a ajuns la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT pe DJ 107 I: Un motociclist din Unirea nu ar fi respectat viteza de deplasare și a intrat cu motocicleta în șanțul de scurgere a apei pluviale. Bărbatul a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc marți pe DJ 107 I. Un motociclist din Unirea nu ar fi respectat viteza de deplasare […]

Citește mai mult