Serbare de Crăciun la Parohia Tibru
Duminică, 19 decembrie 2010, la Căminul cultural din localitatea Tibru, jud. Alba, a avut loc un program dedicat praznicului Naşterii Domnului care a fost susţinut de copiii din localitate. Organizatorii programului au fost Centrul cultural-catehetic „Sf. Ier. Eftimie” din cadrul Parohiei Ortodoxe Tibru şi Şcoala Tibru, ajutaţi fiind de Primăria comunei Cricău şi de Consiliul Judeţean Alba.
La debutul programului un cor mixt din localitatea Sântimbru a prezentat un recital de colinde. Au urmat copiii Centrului catehetic „Sf. Ier. Eftimie” care au prezentat o piesă de teatru religios dedicat Crăciunului, cu titlul „Poveste de Crăciun”, coordonaţi de preotul paroh Tudor Man. După momentul teatral, micuţii de la Grădiniţa din localitate au adus şi ei vestea Naşterii Pruncului din Betleem, prezentând o scenă din folclorul popular care a reliefat momentul întâlnirii dintre magi şi Irod şi încredinţarea lor că acesta doreşte uciderea Pruncului. Micuţii au fost coordonaţi de educatoarea Ioana Mârza. În continuare învăţătoarea Paraschiva Tompi a moderat sceneta „Iarna” a copiilor din clasele I-IV, iar la finalul scenetei Moş Crăciun a sosit de prin nămeţi şi a împărţit daruri tuturor fiind ajutat de primarul şi viceprimarul comunei, domnii Emil Lupşan şi respectiv Liviu Şuteu. Ca mulţumire pentru darurile primite, Moşul a fost răsplătit cu un micro-recital de colinde susţinut de copiii din cadrul Centrului catehetic „Sf. Ier. Eftimie”, dirijaţi de preotul paroh. La final toţi au plecat spre casele lor cu bucuria mântuirii adusă de Naşterea Domnului Iisus Hristos, în suflete.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]