Politică Administrație

Șeful ISU Alba: Incendiile de vegetație uscată au crescut cu peste 650% și s-a dat o amendă. Rugăm și preoții să transmită măsuri preventive

Dragoş Suciu

Publicat

în

Numărul incendiilor de vegetație uscată și pădure a crescut cu 652% în primul trimestru din 2017, față de aceeași perioadă a anului trecut, însă s-a aplicat o singură amendă, în cuantum de 2.500 de lei, iar preoții sunt rugați să transmită măsuri preventive credincioșilor.

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, colonelul Cornel Oprișa, a declarat, miercuri, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, că în primul trimestru din acest an au avut loc 137 de incendii de vegetație uscată și pădure, însă s-a aplicat o singură amendă, în vreme ce prefectul județului Alba, Dănuț Hălălai, a replicat că ”suntem de toată minunea” pentru că ”avem un singur prins, un bătrân”.

”S-a aplicat și o amendă contravențională în cuantum de 2.500 de lei la Mirăslău – Decea. A intrat într-o zonă protejată și, cu sprijinul celor de la poliție, am identificat făptuitorul, o persoană în vârstă. Noi de-a lungul timpului am mai dat avertismente și am tot instruit cetățenii și vom continua, la fel, și în trimestrul doi, avem în atenție acest lucru, inclusiv o convocare cu cultul ortodox săptămâna viitoare și inclusiv în bisericii, ceea ce am făcut în alți ani, rugăm preoții să le transmită măsurile preventive și pe această linie”, a declarat colonelul Cornel Oprișa.

Prefectul județului Alba a recomandat aplicarea mai multor amenzi și prinderea făptuitorilor.

”Faceți o popularizare în mass-media în așa fel încât oamenii să știe la ce sancțiuni se expun. Totodată domnul comandant al Poliției, am o rugăminte, să puneți șefii de post din structura dumneavoastră să amendeze și să conlucreze cu ISU în așa fel încât noi trebuie să-i și prindem. Nu se poate, fenomenul acesta, pe lângă faptul că el consumă foarte multe resurse financiare, umane și folosim oamenii într-un loc în care poate am avea nevoie în altă parte. Vă rog să conlucrați în așa fel încât că găsim și făptuitorii. N-am prins pe niciunul. Avem un singur prins, un bătrân, suntem de toată minunea. Eu cred că noi suntem de toată minunea, la momentul acesta este rușinos. Garda de Mediu, sunteți instituțiile statului. Rugămintea mea, aplicați sancțiuni și popularizați-le. Nu se poate o creștere de 600%”,

 Șeful ISU Alba a adăugat că numărul incendiilor de vegetație uscată și pădure din primul trimestru a crescut cu 652% față de aceeași perioadă a anului trecut.  

”Ca o centralizare, în cele patru zile au ars 142,15 hectare de vegetație uscată, 223,8 hectare literă de pădure și 0,5 hectare coronament de rășinoase, iar pentru stingerea acestora s-a intervenit în total cu 438 de persoane și 66 de mijloace de la ISU Alba, ISU Cluj, IPJ Alba, IJJ Alba, SVSU, lucrători silvici și cetățeni. Nu pot cuantifica costurile intervențiilor și efectul de mediu care este foarte important. Totul pleacă de la conștientizarea populației”, a mai declarat șeful ISU Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult