Seducţia continuă

    Un tânăr prieten din Cluj m-a sunat ieri, chiar în timpul sesiunii  extraordinare a Parlamentului pe care o urmăream la televizor, şi mi-a spus că i s-a întâmplat un lucru hilar, dacă n-ar fi şi cam trist în acelaşi timp. Concret, s-a întâlnit pe stradă cu o ziaristă, cunoscută lui doar din vedere, care l-a  întrebat direct, pe un ton ce nu prea admitea un răspuns negativ: „Mergem diseară să protestăm în Piaţa Unirii, nu-i aşa?” „De ce?”, a întrebat prietenul meu, descumpănindu-şi interlocutoarea ce realizase, probabil, într-o fracţiune de secundă, că de obicei ziariştii consemnează protestele altora fără a participa la ele decât în cazul în care breasla se simte ameninţată de presiunile politicului asupra ei. „De fapt, nu să protestăm, ci să pledăm pentru normalitate în ţara asta”, s-a repliat juna condeieră. „Nu ţi se pare comic faptul că sunem chemaţi să-l apărăm pe Traian Băsescu, şi poate că nu tocmai fără temei, când regimul său a băgat în pământ orice, cu excepţia seminţelor din care ar fi putut să răsară, în beneficiul tuturor, dacă nu vaste culturi, măcar vreo câteva insule de normalitate?” m-a somat amicul meu clujean. Menţionez că el este un excelent profesionist în domeniul lui, foarte inteligent şi perspicace, dar fără niciun fel de preferinţe politice, după ce a fost dezamăgit de toţi cei pe care i-a creditat şi i-a votat în anii de după împlinirea vârstei de 18 ani. Le adresez, la rândul meu, cititorilor, această întrebare iar eu mă voi întoarce la sesiunea de ieri a Camerelor reunite ale Parlamentului.
În timpul convorbirii telefonice amintite, am dat sonorul televizorului la minimum şi, preţ de câteva secunde, l-am lăsat aşa, ca să mă uit ca la un film mut, în care mimica actorilor are infinit mai multă expresivitate decât în filmele vorbite. Nu ştiu dacă la mijloc a fost o regie sau nu, dar preşedintele Traian Băsescu era absolut singur în capul unui rând întreg de scaune goale. Ţinea capul aplecat asupra unor hârtii pe care le muta febril dintr-o parte în alta. Părea destul de abătut în vreme ce senatorul pesedist Toni Greblă dădea citire „rechizitoriului” la adresa lui cu un glas tremurat pe alocuri, şi în orice caz, cu alura unui om jenat. Noii preşedinţi ai Camerelor, Crin Antonescu (Senat) şi Valeriu Zgonea (Camera Deputaţilor) aveau aerul unor jochei care tocmai câştigaseră cursa cu obstacole. În realitate, este greu de spus dacă această jubilaţie este justificată, chiar şi în condiţiile în care s-ar ajunge la referendum, iar poporul ar vota contra lui Traian Băsescu, omul care l-a sedus determinându-l să-l aleagă de două ori primar al Capitalei şi de tot atâtea ori preşedinte al României. În cererea de suspendare a preşedintelui există destule pasaje foarte adevărate, reflectând punctele slabe ale atât de controversatei prestaţii a prezidentului-jucător, dar cum Dumnezeu să pretinzi că tu – Ponta, Antonescu & comp. – eşti altfel când, pentru a te menţine la putere şi a o acapara în integralitatea ei, foloseşti exact aceleaşi mijloace pe care le-ai înfierat cu atâta vehemenţă când stăteai pe băncile, confortabile şi ele, ale opoziţiei? Eu pot înţelege frustrarea celor care, aflaţi pe poziţii adverse în raport cu preşedintele, au fost umiliţi de către acesta, în stil „curat neconstituţional”, cu mijloace securiste, între care şantajul cu dosarul a intrat deja în folclor, dar nu pot accepta ceea ce presa şi o serie întreagă de observatori au numit plagierea comportamentului arogant, arbitrar, la limita legii, al lui Traian Băsescu, al vârfurilor PDL şi al acoliţilor lor de către guvernarea USL.
În orice caz, când a luat cuvântul ieri, Traian Băsescu s-a lepădat ca prin farmec de pielea de om înfrânt şi a vorbit cu fermitate, discursul său, presărat cu câteva reverenţe în faţa Parlamentului, fiind o pledoarie pentru independenţa justiţiei pe care o consideră un bun câştigat, graţie prestaţiei sale şi a partenerilor de guvernare recent „sacrificaţi”. Chiar dacă părea că le vorbeşte parlamentarilor, dl Traian Băsescu s-a adresat, de fapt, electoratului pe care a încercat, încă o dată, să-l seducă. Şi va mai încerca astăzi şi în tot timpul care i-a mai rămas până la referendumul pentru impunerea căruia USL a pus în joc artileria grea şi o serie de artificii periculoase, pe care UE şi SUA nu par să le guste câtuşi de puţin. Iar când lor nu le place cum se joacă unele ţări cu focul, punând în pericol instituţiile statului de drept şi implicit stabilitatea acestuia, României nu are cum să-i fie bine.
Maria Lucia MUNTEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI