Rămâi conectat

Ştirea zilei

Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România a avut loc ieri, la Alba Iulia!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Anul acesta revista „Discobolul” a împlinit 20 de ani de activitate, prilej cu care s-a organizat o manifestare de înaltă ţinută  la Alba Iulia, respectiv Colocviile revistei „Discobolul”. Am redat atunci, cât am putut mai fidel, atmosfera şi prestaţia invitaţilor, printre care s-au aflat câteva dintre cele mai mari nume ale criticii, istoriei literare şi literaturii contemporane. Şi, iată, la scurt timp de la încheierea colocviilor, municipiul nostru este din nou onorat cu prezenţa unor personalităţi de prim rang. Astfel, chiar ieri, în semn de apreciere pentru Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, cea mai tânără filială din ţară, precum şi pentru revista „Discobolul”, ambele conduse de poetul şi universitarul Aurel Pantea, şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România a avut loc la noi, la Alba Iulia. Mai precis într-o sală de protocol de la Hotelul „Parc”, unde au avut prilejul să se întâlnească, de altflel, cam toate VIP-urile ce au trecut prin Alba Iulia în mod discret. Cordial, dar tot în mod discret, oaspeţii s-au întâlnit şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, cu primarul municipiului nostru, Mircea Hava şi cu vicepeşedintele CJ Alba, Sorin Bumb. Au fost prezenţi, aşadar, la Alba Iulia, preşedintele USR Nicolae Manolescu, vicepreşedintele Varujan Vosganian, secretarii uniunii Irina Horea şi Gabriel Chifu, precum şi membrii comitetului:

Doina Cetea, Alexandru Dobrescu, Nicolae Oprea, Nicolae Prelipceanu, Cassian Maria Spiridon, Istvan Syilagyi, Stela Pahonţu şi Cornel Ungureanu.
Nu putem să vă relatăm prea multe despre discuţiile ce s-au purtat, deoarece presa nu a avut acces, decât pentru scurt timp şi doar ca urmare a nenumărate insistenţe. Ceea ce vă putem dezvălui este faptul că s-au discutat probleme de spaţiu, respectiv despre demersurile făcute pentru obţinerea unui sediu de către însăşi Uniunea Scriitorilor din România (în condiţiile în care, iată, astfel de probleme au fost deja rezolvate aici, la Alba Iulia, de către actualele autorităţi administrative reprezentate de preşedintele Dumitrel şi primarul Hava), s-a aprobat lista revistelor ce apar sub egida USR, s-a discutat despre legea timbrului cultural, despre casele de odihnă şi de creaţie ale USR, despe indemnizaţiile de merit, despre programul „Săptămânii scriitorilor români” etc. E important de menţionat că deciziile luate ieri la Alba Iulia, la hotel „Parc”, sunt decizii ce influenţează viaţa uniunii, deci a scriitorilor şi a operei lor, în egală măsură, iar faptul că şedinţa a avut loc aici demonstrează că filiala noastră este privită cu multă simpatie, ca şi suţinătorii acesteia, scriitori şi lideri administrativi, deopotrivă.
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Incident GRAV în Alba: O persoană inconștientă după ce a fost prinsă într-o combină de recoltat între Geomal și Geoagiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident GRAV în Alba: O persoană inconștientă după ce a fost prinsă într-o combină de recoltat între Geomal și Geoagiu Un incident grav a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.00, în Alba. O persoană a fost surpinsă de un utilaj agricol între geomal și Geoagiu. Citește și: VIDEO | Momentul impactului violent din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Alba, actor într-un caz de corupție ca-n filme: Fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, actor într-un caz de corupție ca-n filme: Fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul Un caz de corupție, desprins parcă dintr-un scenariu de film, a fost tranșat de magistrații Tribunalului Alba: un bărbat din Ocna Mureș, fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Momentul impactului violent din accidentul de la Ighiu în care au fost implicate 3 autoturisme, surprins de camere. O persoană, transportată la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

Momentul impactului violent din accidentul de la Ighiu în care au fost implicate 3 autoturisme, surprins de camere. O persoană, transportată la spital Un accident rutier a avut loc în Ighiu, astăzi, 19 decembrie, în urma căruia o persoană a fost transportată la spital. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier care a rezultat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea