Sebeșenii aflați la vârsta senectuții, sărbătoriți de administrația locală. O serie de evenimente, organizate de Ziua Persoanelor Vârstnice
Potrivit unei rezoluţii a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), din anul 1991, în data de 1 octombrie se celebrează, în lumea întreagă, Ziua Persoanelor Vârstnice.
Joi, 29 septembrie 2016, au fost sărbătorite persoanele care frecventează Centrul de Zi pentru Vârstnici, împreună cu Serviciul Public de Asistenţă Socială, coordonatorul centrului. La recepţia oferită au participat circa 100 de persoane vârstnice. Un moment inedit a fost marcat de prezenţa domnului Gheorghe Gafton, cetăţean centenar al municipiului Sebeş, care a însufleţit întreaga asistenţă şi care a transmis un mesaj plin de optimism.
Vineri, 30 septembrie 2016, primarul municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, alături de viceprimarul municipiului, domnul Adrian Bogdan, au participat la sediul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sebeş, la programul pregătit de administratorii căminului, în parteneriat cu primăria, pentru beneficiarii acestui aşezământ.
Tot vineri, 30 septembrie 2016, începând cu ora 18.00, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Primăria Municipiului Sebeş a premiat 26 de cupluri care aniversează nunta de aur, în cursul acestui an. Evenimentul s-a numit simbolic „O crizantemă pentru vârsta a treia”, iar nota dominantă a fost eleganţa şi preţuirea pentru valorile familiei.
Primăria Municipiului Sebeş adresează tuturor vârstnicilor care ne fac onoarea de a fi cetăţenii noştri, calde urări de sănătate, viaţă lungă şi liniştită alături de cei dragi. La mulţi ani!
Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare
Primăria Municipiului Sebeş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026
Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]
FOTO | APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal
APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal Alin Purda și Cristian Stan, doi oameni cu inimă mare din Munții Apuseni, au […]
VIDEO | Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife
Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” a devenit disponibil începând de astăzi, 16 martie 2026, iar utilizatorii pot închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație. Prima oră de folosire este gratuită, iar ulterior tarifele […]