Se modernizează DJ 762, „Drumul Iancului”! Ce alte drumuri din ALBA vor fi modernizate cu milioane de euro, bani din Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny
Se modernizează DJ 762, „Drumul Iancului”! Ce alte drumuri din ALBA vor fi modernizate cu milioane de euro, bani din Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny
Ion Dumitrel, Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, alături de Claudiu Răcuci, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a semnat astăzi, la Bucureşti, ultimul contract de finanţare în cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny.
Prin acest proiect se va realiza Modernizarea și consolidarea drumului județean DJ 762, Vidrișoara – limită județ Hunedoara, supranumit şi „Drumul Iancului”, proiect care beneficiază de o contribuţie financiară importantă şi de la bugetul local.
Acest drum, care face legătura între localităţile Avram Iancu şi Baia de Criş are, pe lângă valoarea sa economică şi socială, o valoare simbolică, fiind un drum ce străbate ţinuturile în care s-a născut eroul nostru naţional, Avram Iancu.
Modernizarea acestui drum pe care, odinioară, însuşi Avram Iancu îl străbătea pentru a se întâlni cu cei ce-i împărtăşeau ideile şi aspiraţiile, organizându-i în ce avea să devină cea mai eficientă forță de luptă românească în timpul revoluției de la 1848, este, în fapt, o restituire istorică şi un semn de omagiu pentru cel pe care românii l-au numit „Crăişorul Munţilor”.
În cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny au fost semnate 8 Contracte de finanțare, cu o valoare totală de 147.796,07 mii lei, din care 137.097,21 mii lei provin din fondul MDLPA, contribuţia din bugetul local fiind de 10.698,86 mii lei. Prin aceste investiţii vor fi modernizați 54,27 km de drumuri județene:
- Modernizarea DJ 106K, pe tronsonul Vingard – Ohaba, acesta fiind un drum care asigură dezvoltarea în zona agricolă din Podişul Secaşelor şi este important ca acces pentru comuna Ohaba;
- Modernizarea DJ 107H: Coşlariu Nou – DN1, cu impact în dezvoltarea economică a zonei, mai ales prin asigurarea accesului către autostradă;
- Consolidarea corpului de drum judeţean DJ 107K: Galda de Jos (DJ107H) – Mesentea – Galda de Sus – Măgura – Poiana Galdei – Modolești – Intregalde – Ivăniș – Ghioncani – DJ10I (Bârlești), fiind drumul către Munţii Apuseni, care pune în valoare o zonă de o rară frumuseţe peisagistică şi care oferă oportunităţi de dezvoltare localităţilor pe care le străbate, într-o zonă unde natura a fost extrem de darnică, iar datoria noastră este să ajutăm localităţile să-şi pună în valoare atuurile;
- Modernizarea şi consolidarea DJ 107V: DJ 107 – Alecuş – DJ 107D, important drum de legătură între Blaj şi Ocna Mureş, localităţi cu o mare importanţă economică, viabilizând, în acelaşi timp, o serie de terenuri din zonă;
- Modernizarea DJ 142N: Căpâlna de Jos – Sânmiclăuş, sprijinind în acest fel dezvoltarea turistică într-o zonă vini-viticolă;
- Modernizarea DJ 704A: DN7 – Pianu de Jos, rută necesară pentru dezvoltarea economică a zonei Sebeş – Pianu de Jos;
- Reabilitarea DJ 705: limită judeţul Hunedoara – Almaşu de Mijloc – Almaşu Mare – Zlatna (DN74), fiind un drum cu potenţial turistic şi care asigură legătura cu judeţul Hunedoara;
- Modernizarea şi consolidarea DJ 762: Vidrişoara – limită judeţ Hunedoara, care face legătura cu judeţul Hunedoara dar care, mai ales, asigură accesul la Muntele Găina şi la unul dintre cele mai importante evenimente de tradiţie, Târgul de Fete.
Pentru o parte dintre aceste proiecte au început deja procedurile de achiziţie de lucrări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Ferma cu Omenie, furnizor al Casei Regale a României, pentru brânzeturi și lactate: ,,Este o recunoaștere care ne bucură și ne emoționează”
Ferma cu Omenie, furnizor al Casei Regale a României, pentru brânzeturi și lactate: ,,Este o recunoaștere care ne bucură și ne emoționează” Ferma cu Omenie, din Unirea, județul Alba, a primit distincția de Furnizor al Casei Regale a României, pentru brânzeturi și lactate, oferită de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, în prezența Alteței Sale […]
VIDEO | Povestea ce părea fără sfârșit se apropie de final: După mai bine de 5 ani, lucrările la Ambulatoriul din Abrud sunt finalizate în proporție de 95%
Povestea ce părea fără sfârșit se apropie de final: După mai bine de 5 ani, lucrările la Ambulatoriul din Abrud sunt finalizate în proporție de 95% Lucrările la Ambulatoriul Spitalului din Abrud se apropie de finalizare. După semnarea contractului de finanțare, acum mai bine de 5 ani, acesta ar putea fi deschis la începutul anului […]
Rata șomajului în Alba continuă să crească. Județul se află peste media națională, iar mediul rural este cel mai afectat
Rata șomajului în Alba rămâne îngrijorătoare. Județul se află peste media națională, iar mediul rural este cel mai afectat Potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), numărul șomerilor înregistrați în Regiunea Centru a fost de 34.879 persoane la sfârșitul lunii august 2025. Aceasta reprezintă 13,7% din totalul șomerilor la nivel […]
