Rămâi conectat

Politică Administrație

Se anunță grevă generală în sectorul de sănătate și de asistență socială

Ioana Oprean

Publicat

în

Federația Sanitas pregătește o grevă generală în sectorul de sănătate și de asistență socială, a declarat, luni, Marius Sepi, prim-vicepreședintele acestei federații.

sanatateÎntrebat dacă este luată în calcul greva generală, Sepi a răspuns: „Sută la sută, aș putea să vă spun”.

„Am avut săptămâna trecută o școală de vară în care ne-am întâlnit cu reprezentanți din 25 de județe — în jur de—, ne-am consultat și cu ceilalți colegi; ei sunt acum pe drum să participe la această întâlnire. Ni se spune foarte clar că situația riscă să iasă de sub control. Și, da, pregătim o grevă generală adevărată în sectorul de sănătate și de asistență socială pentru că noi, Federația Sanitas, nu suntem Facebook”, a declarat Marius Sepi.

Acesta a explicat că sindicaliștii sunt nemulțumiți de diferențele salariale foarte mari cum sunt cele între aceleași tipuri de profesii, între spitalele neclinice și spitalele clinice.

„Întâmplător sau nu, probabil pe principiul ‘Dezbină și condu’, săptămâna trecută a apărut al doilea pui al Ordonanței 57, Ordonanța 43, prin care, dintr-o dată, s-au găsit resursele financiare necesare pentru a asigura o creștere de salarii pentru personalul tehnico-administrativ doar din ministere; asta după ce, la întâlnirea avută cu reprezentanții celor două ministere, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, de la Guvern, de acum două săptămâni, ni s-a spus că nu sunt bani și că se va interveni pe Legea de salarizare după data de 1 septembrie”, a afirmat Marius Sepi.

Prim-vicepreședintele Federației Sanitas a anunțat că la ora 14:00 va avea loc o întâlnire cu ministrul Sănătății, iar la discuții ar putea participa și ministrul Muncii.

„Suntem în data de 5 (septembrie — n. r.) și, deocamdată, nu am primit absolut nici o invitație, iar colegii mi-au solicitat întâlnirea de urgență a Biroului Executiv. La ora 14:00 sunt în măsură să vă spun. Probabil va fi o întâlnire și cu ministrul Sănătății, după care vom ieși și, în funcție și de discuția avută, vom stabili clar un calendar foarte ferm de acțiuni sindicale, pentru că nu mai putem tolera această situație. Pentru noi sunt importante toate categoriile profesionale. Avem șansa de a avea în rândurile noastre, între cei 110.000 de salariați, toate categoriile profesionale din Sănătate și din Asistență sanitară și nu mai putem să tolerăm această dezbinare în care fracționăm sistemul sanitar și de asistență socială, dând pe bucăți niște rămășițe”, a precizat Sepi.

Întrebat de jurnaliști despre nivelul salariilor personalului TESA, Marius Sepi a răspuns că există economiști la spitalele județene care au între 14,8 milioane de lei vechi și 18 milioane de lei vechi și gestionează bugete de peste 100 și ceva de miliarde de lei vechi lunar sau juriști care primesc 14 milioane lei vechi.

„De asemenea, nu mi se pare normal ca la aceeași profesie, cu probleme de multe ori mai mari în spitalele neclinice și spitale clinice, să asistăm la diferențe de peste 8 milioane lei (vechi — n. r.), iar între colegi asistenți medicali care au studii postliceale și cei care au studii superioare diferența este de 12 milioane lei vechi. A trecut data de 1 septembrie, am așteptat cu interes invitația pentru a negocia Legea de salarizare. Repet, nu am înțeles de ce a apărut această Ordonanță 43, care a bulversat tot sistemul sanitar și de asistență socială. Avem semnale inclusiv de la ceilalți colegi din zona bugetară. Învățământul este supărat, funcționarii publici din primării la fel. Au fost plimbați efectiv de la o ușă la alta. Pentru unii se pare că se poate, iar pentru alții nu se poate”, a declarat Marius Sepi.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă 

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea