Actualitate

Se anunță controale pe POSDRU – Eugen Teodorovici: ”Vor fi făcute verificări în special pe achiziții, iar acolo unde găsim mașini, locuințe, vom tăia în carne vie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a anunțat într-o conferință de presă că în cadrul discuțiilor purtate cu oficialii de la Bruxelles a fost abordat și subiectul unor viitoare verificări „pe tot ceea ce înseamnă POSDRU”.

Dacă ne uităm la câteva dintre contracte, și sunt foarte multe, unde un manager de proiect ia 10.000 de euro pe lună și nu face absolut nimic în afară de a trimite două e-mail-uri și a scrie o scrisoare. Sunt situații unde suntem obligați să acționăm (…). Zilele acestea la Bruxelles am vorbim despre acest lucru și vor fi făcute foarte multe verificări pe POSDRU, în special pe achiziții, iar acolo unde găsim mașini, locuințe, sper că nu fie astfel de situații, vom tăia în carne vie„, a precizat Teodorovici.

Ministrul a reiterat faptul că obiectivul său este ca România să aibă în 2015, la sfârșitul perioadei în care pot fi absorbiți banii europeni alocați în perioada de programare 2007-2013, o rată de absorbție de 80%.

Ministrul Fondurilor Europene a mai precizat că România va trimite, săptămâna viitoare, Comisiei Europene draftul oficial al Acordului de Parteneriat pentru perioada 2014 – 2020, după ce acesta va fi discutat în Guvern.

M-am întors ieri (joi — n.r.) de la Bruxelles și discuțiile pe Acordul de Parteneriat sunt oarecum finalizate, în sensul că pe cele două direcții principale din cadrul Comisiei au spus că este un document matur și poate fi trimis CE în mod formal. Intenționăm, săptămâna viitoare, să trimitem oficial acest document, după ce va fi discutat și în Guvern. (…) După ce vom trimite formal, va fi un dialog formal, oficial, cu cei de la CE pe acest document de programare. (…) Lucrurile stau mult mai bine, vom vedea exact care vor fi, dacă vor fi, comentariile CE după această dată. CE are trei luni de zile să aprobe un astfel de document după primirea oficială. În momentul în care se fac comentarii din partea CE, se oprește timpul pentru ca noi să refacem ceea ce Comisia mai cere, retrimiterea înseamnă repornirea acelor trei luni de zile„, a spus Teodorovici.

Sursa: agerpres.ro

CITEȘTE ȘI:

O asociaţie din judeţul Alba este suspectată de mari nereguli în derularea fondurilor europene, prin OIR POSDRU Regiunea Centru!

Pe fostul sediu al OIR POSDRU Regiunea Centru, acum pustiu, au răsărit bannerele unor proiecte fantomă!!

OIR POS DRU Regiunea Centru s-a transformat în… centru de presă al PNL Alba!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult