Scrisoare deschisă către… Dumnezeu!

Acum exact o săptămână am îndrăznit să iniţiez un dialog (închipuit) cu Andrei Pleşu. Am primit, fireşte, pe site, o mulţime de comentarii care m-au pus pe gânduri şi mi-au dat idei. Unul dintre acestea, mai ales, m-a frapat, al cărui conţinut dovedeşte că persoana îmi este oarecum apropiată, deoarece cunoaşte porecla pe care mi-au dat-o mie prietenii cu zeci de ani în urmă, şi cu care sunt ştiut printre cunoscuţi şi apropiaţi: Hantz sau Hanţi. Şi iată ce spunea „cititorul”, care semna „tata dialogu’ cu mina oloaga”: „Extraordinar acest dialog intre hantzike si Plesu, chiar daca numai 50% este rezolvat. Adica hantzike doreste sa dialogheste. Ioi! Tot asa puteti sa dialogati si cu alte personalitati marcante domnule hantzike, cu maica tereza, cu sfantul petre sau chiar cu D-zeu. zau asa!”. (Am respectat întrutotul scriitura!) Şi uite aşa mi-a venit ideea acestui editorial, idee valabilă, dacă ne gândim că „cititorul-postac” sugerează că la fel de uşor aş dialoga cu Maica Tereza, Sf. Petru sau cu D-zeu, cum am „dialogat” cu… Sf. Pleşu. Şi poate că are dreptate postacul, căci a te ridica până la înălţimea intelectuală a lui Andrei Pleşu înseamnă a încerca să ajungi, cu mijloace intelectuale pământene (citeşte provinciale), în anticamera sfinţilor. Şi mai are dreptate acest „postac” şi pentru faptul că domnul Pleşu, faţă de care nutresc o sinceră admiraţie, este la fel de departe de realitatea românească, mai ales de cea provincială, ca Dumnezeu de poporul român, în această perioadă.
Acestea fiind circumstanţele, cu atât mai mult cu cât suntem în Postul Sfintelor Paşti (pe care anul acesta le vom sărbători odată cu fraţii noştri catolici!) m-am gândit să trimit o scrisoare deschisă către însuşi Dumnezeu, pe care o redau mai jos: „Ştiu că exişti, Doamne, pentru că te-am recunoscut în toţi necăjiţii şi batjocoriţii care ne calcă pragul redacţiei. Ştiu că ne pui la încercare bunăvoinţa şi tăria în tot ceea ce facem pentru a-i ajuta, atunci când sunt abandonaţi de toate instituţiile statului român. De aceea, nu-ţi cer nimic pentru mine, decât puterea de a-i ajuta, cu mijloacele pe care le am. Şi îţi mai cer, Doamne, dă-le minte, inimă şi voinţă de a face bine, celor ce ne conduc vremelnic. Dă-le Cezarilor mărunţi, care cu voia Ta au ajuns în scaunele de mărire pământească, măcar atâta credinţă cât un bob de muştar. Dă-le, Doamne, omenie şi fă-i să-şi ţină cuvântul dat, dar mai ales jurămintele pe care le-au făcut la înscăunare! Dă-le sănătate şi bine, chiar dacă ei au uitat de sănătatea şi de binele pe care ni l-au promis nouă! Iar nouă, Doamne, dă-ne mai departe puterea de a îndura toate câte ni se pregătesc şi ni se fac, peste capul nostru, fără a ne întreba cineva dacă vrem sau ba! Dă-ne, Doamne, şi puterea de a ierta pe cei ce ne-au închis şi ne-au torturat şi ne-au executat noaptea, în curtea închisorilor, prin păduri sau pe marginea şanţurilor, punându-ne în gropi comune, fără o cruce la căpătâi, dar nu ne lăsa să uităm vreodată, nici noi, nici urmaşii-urmaşilor noştri…! Şi mai dă-ne linişte şi pace, ca să putem construi tot ceea ce a rămas în paragină sau a fost dărâmat de toate hoardele ce au trecut peste noi şi faţă de care noi am întors mereu celălalt obraz. Într-un cuvânt, dă-ne, Doamne, înţelepciunea de a ne alege conducători înţelepţi, pricepuţi şi iubitori de ţară!”
Poate că sună patetic şi abia aştept replicile batjocoritoare care, de bună seamă, că vor urma. Replici despre care ştiu sigur că sunt comandate de oculta ce a ocupat această ţară, în toate dimensiunile ei: politică, administrativă şi economică! Aştept, însă, şi cu credinţa că Dumnezeu va şti când şi cum să-i dărâme pe cei ai ocultei în pulberea din care s-au ridicat deasupra capului nostru.
Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI