Schimbarea la faţă a porţii de intrare în oraşul Cugir
O echipă de muncitori din cadrul primăriei de la poalele Draganei a finalizat în urmă cu puţine zile lucrările de zugrăvire şi de vopsire la poarta de intrare a oraşului Cugir.
Construcţia, cu o vechime de peste 35 de ani n-a fost supusă până în prezent niciunei lucrări care să-i modifice înfăţişarea, iar edilii locali au considerat necesară intervenţia de schimbare la faţă a porţii, drept o măsură care să evidenţieze prin acest demers, interesul autorităţilor pentru simbolul unei urbe înscrise pe traiectoria oraşelor europene.
Investiţia s-a realizat prin eforturi proprii şi a vizat întreg ansamblul care formează poarta de intrare în oraş, reuşind ca prin culorile folosite să schimbe aspectul estetic al unei amenajări care până nu demult era interpretată cu ironie de către unii localnici.
Potrivit unor informaţii primite din partea administraţiei, există intenţia ca pe parcurs, în cadrul ansamblului să fie afişate înscrisuri şi să se arboreze drapele, reprezentând oraşele din Europa cu care Cugirul se înfrăţeşte. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Sebeș, prins BĂUT la volan de polițiști: Ce alcoolemie avea Un bărbat, de 37 de ani, a fost prins de polițiștii din Sebeș în timp ce conducea, pe strada Dorin Pavel, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 21/22 martie 2026, în jurul orei 01.45, polițiștii Biroului Rutier Sebeș […]
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 22 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin
O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]