Scandal într-un cartier din Alba Iulia. Femeie ameninţată de un vecin că-i vor fi rupte picioarele şi incendiată casa
Ameninţată de un vecin că-i vor fi rupte picioarele şi incendiată casa o femeie din Alba Iulia a sunat la 112 şi cerut ajutor. Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi a aplanat incidentul.
Potrivit Jandarmeriei Alba, “scandalul a izbucnit miercuri, 9 aprilie a.c., la halda de steril din cartierul albaiulian Bărăbanţ. Din primele verificări, se pare că între M.O. (36 de ani) şi o vecină în vârstă de 61 de ani există neînţelegeri mai vechi, fapt pentru care, de-a lungul timpului, femeia a solicitat de mai multe ori prezenţa forţelor de ordine.
Deoarece, câteva dintre intervenţiile acestora au fost urmate de constatarea vinovăţiei bărbatului, acesta a considerat-o pe femeie direct răspunzătoare pentru sancţiunile contravenţionale care i-au fost aplicate. Prin urmare, întâlnind-o singură, i-a pus în vedere că, dacă mai solicită ajutor la 112 şi el va mai primi vreo amendă, îi va rupe picioarele şi-i va da foc la casă. Jandarmii au intervenit oportun, au aplanat conflictul şi au prevenit escaladarea violenţei.
Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către M.O. a infracţiunii de ameninţare, pe numele acestuia a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, acesta fiind înaintat organelor de urmărire penală, ca act de sesizare.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]