Actualitate

Scandal în parcarea unui supermarket din Sebeș, soldat cu amenzi usturătoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai mulţi comercianţi de maşini din Sebeş şi Petreşti s-au certat în parcarea unui supermarket. Cinci dintre aceştia au fost conduşi la sediul Jandarmeriei Sebeş unde au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 200 şi 2000 lei.

Printr-un apel la 112, forţele de ordine au fost solicitate să intervină duminică, 10 aprilie, la ora 13.45 în parcarea unui supermarket din municipiul Sebeş deoarece avea loc o altercaţie între mai multe persoane. Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a acţionat pentru aplanarea incidentului la care participau aproximativ 15 persoane. Cinci dintre acestea au fost conduse la sediul Jandarmeriei Sebeş pentru continuarea verificărilor. Este vorba de cinci bărbaţi domiciliaţi în Sebeş, respectiv Petreşti care s-au înjurat, s-au ameninţat cu acte de violenţă şi s-au îmbrâncit din cauza unor maşini scoase la vânzare. Astfel, comercianţii din Petreşti au vrut să profite de afluenţa de trecători din respectiva parcare şi au expus câteva autoturisme pentru a le vinde.

Prin aceasta au stârnit furia celor din Sebeş care şi ei aveau acolo vehicule parcate şi semnalizate ca fiind de vânzare. Incidentul s-a desfăşurat iniţial între doi bărbaţi din Petreşti şi trei din Sebeş, dar ulterior aceştia şi-au chemat prietenii şi erau şanse extrem de mari ca trecătorii şi clienţii magazinului să asiste la o bătaie generală.

Principalii vinovaţi au vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani şi au fost sancţionaţi cu cinci amenzi contravenţionale cuprinse între 200 şi 2000 lei, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 5600 lei. Totodată, li s-a pus în vedere că, potrivit prevederilor Codului penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice constituie infracţiune, se pedepseşte cu  închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi defineşte fapta persoanei care în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă

Ioana Oprean

Publicat

în

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult