SCANDAL fără precedent în Parlament. Doi deputați, la un pas de a se lua la bătaie ”Ești un zero barat!”
După votul dat în plen pentru desființarea SIIJ, a avut loc un scandal pe holurile Camerei Deputaților. Deputatul AUR Dan Tănasă a fost la un pas de bătaie cu deputații USR (Ionuț Moșteanu și Silviu Dehelean), pe care i-a insultat grosolan, chiar în văzul colegilor și al presei.
După ce ședința de plen a Camerei Deputaților s-a încheiat, Dan Barna și ministrul Justiției, Stelian Ion, au încercat să susțină o conferință de presă pe hol, pentru a motiva votul dat pentru desființarea SIIJ. Deputații AUR i-au înconjurat și au bruiat conferința de presă, strigând în continuu la cei doi, astfel încât să nu se mai poată auzi ce declarații fac liderii USR.
În sprijinul acestora au venit câțiva deputați USR PLUS, care au fost interpelați cu jigniri de către deputatul AUR Dan Tănasă.
Dan Tănasă către deputatul USR Silviu Dehelean: „Ce mă, păduche, cum adică vii tu să mă ameninți pe mine, că ce, nu înțeleg!
Bă, dispari mă de aici, tu auzi ce îți spun? Dispari mă de aici. E un păcălici! Băi, îți ordon să dispari din fața mea, tu nu auzi ce îți zic? Nu mai strica aerul aici, dispari! Îți ordon să faci pași înainte!”
Tănasă către Ionuț Moșteanu: „Ești un zero barat. Ești un zero barat. Am acasă Moșteanule, șosete găurite care-s mai valoroase decât tine. N-ai făcut absolut nimic în viața ta și te-ai trezit deputat. Nu mai vorbi tu de George Simion. Tu pe lângă George Simion ești un zero barat. Ești un nimeni în drum!”
Situația a fost aplanată de către deputații USR, care au renunțat la conflict și au plecat, lăsându-i pe cei de la AUR să se calmeze singuri.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]