Actualitate

Satul din ALBA după care o mare poetă și-a luat numele: E satul natal al mamei sale

Ioana Oprean

Publicat

în

Satul din ALBA după care o mare poetă și-a luat numele: E satul natal al mamei sale

Libertatea a trecut în revistă 13.548 de localități, însemnând sate, nu doar cel de reședință, și orașe. Cele mai prezente personalități istorice sau culturale care „au botezat” toponimia țării sunt Alexandru Ioan Cuza și Tudor Vladimirescu (câte 11).

Poeta Ana Blandiana și-a luat numele după satul Blandiana din Alba, denumit după un castru roman.

În comuna Blandiana există diferite vestigii arheologice din diferite epoci, datând din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului și până în secolele XI-XII: un depozit din obiecte de bronz din Hallstattul târziu; ruinele unei așezări romane – mansio – în care s-au găsit inscripții; urmele unui templu închinat zeului Mithra; ștampile pe cărămizi, care dovedesc prezența soldaților romani din Legiunea a XIII-a Gemina; ceramică striată de tip balcano-dunărean din secolele IX-X etc.

Alcătuită din 5 sate și situată la poalele de SE ale Munților Metaliferi în culoarul drept al Mureșului, comuna se află la circa 15 kilometri de orașul Sebeș.

Scriitoarea Ana Blandiana (nume literar al Otiliei-Valeria Coman) s-a nascut pe 25 martie 1942 la Timisoara. A absolvit in anul 1967 cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii din Cluj.

In anul 1959 scriitoarea debuteaza in revista Tribuna din Cluj, cu poezia „Originalitate”, semnand pentru prima data cu pseudonimul Ana Blandiana. In perioada 1959 – 1964 a avut interdictie de publicare, revenind in anul 1964 la revista „Contemporanul”, unde a detinut ani de zile rubrici permanente. In acelasi an publica si primul volum de versuri intitulat „Persoana intaia plural”.

Dupa absolvirea cursurilor universitare, a colaborat o perioada cu revistele Viata Studenteasca si Amfiteatru. Publica in anul 1969 volumul de poezie „A treia taina”, pentru care primeste Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, premiu obtinut si in anul 2000 pentru volumul „Soarele de apoi”. Ana Blandiana a mai semnat si volumele de poezie: „Cincizeci de poeme” (1970), „Somnul din somn” (1977), „Ora de nisip” (1983), „Stea de prada” (1985), „La cules de ingeri” (1998), „Refluxul sensurilor” (2004).

Ana Blandiana este autoarea a doua volume de nuvele fantastice: Cele patru anotimpuri (1977) si Proiecte de trecut (1982), a unui roman Sertarul cu aplauze, a sapte volume de eseuri si douasprezece volume de versuri, publicate in limba romana si traduse in 23 de limbi straine.

Ana Blandiana este fondatorul si presedintele Academiei Civice, membra a Academiei europene de poezie si Academiei mondiale de poezie. Scriitoarea este distinsa cu numeroase premii, printre care Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania, 1969; Premiul International „Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul National de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul International „Vilenica”, 2002.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Sprijin acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru

Ioana Oprean

Publicat

în

Sprijin acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru Sprijinul acordat de România autorităților din Republica Moldova pentru gestionarea situației generate de poluarea fluviului Nistru a fost suplimentat cu noi echipamente și materiale de specialitate, a anunțat, în dimineața zilei de sâmbătă, 14 martie 2026, Inspectoratul General pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Energiei, propunere de plafonare a prețurilor benzinei și motorinei: Care ar fi prețul maximal de vânzare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Energiei, propunere de plafonare a prețurilor benzinei și motorinei: Care ar fi prețul maximal de vânzare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis premierului Ilie Bolojan şi liderilor coaliţiei un set de propuneri pentru atenuarea efectelor negative ale conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieţei petroliere din România, printre care emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă privind […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Numărul mediu de pensionari, în creștere: Aproape 5 milioane de persoane beneficiază de pensie în România. Comparație între trimestre

Bogdan Ilea

Publicat

în

Numărul mediu de pensionari, în creștere: Aproape 5 milioane de persoane beneficiază de pensie în România. Comparație între trimestre Numărul mediu de pensionari din România a ajuns, în trimestrul IV din 2025, la 4,927 milioane de persoane, cu 6.000 mai multe față de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.  În același […]

Citește mai mult