Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Societate

Sărbătoarea Libertăţii la Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În zilele de 3/15 mai, Primăria Blaj, Consiliul Judeţean Alba şi Consiliul Local Blaj au organizat la Blaj „Sărbătoarea Libertăţii” care a cuprins ample manifestări privind aniversarea a 163 de ani de la Marea Adunare de pe „Câmpia Libertăţii” de la Blaj (1848, 3/15 mai) când românii sătui de atâta asuprire şi-au cerut drepturile legitime de „naţiune cu drepturi egale” cu ceilalţi conlocuitori din Transilvania, dar în special au cerut „desfiinţarea iobăgiei”, groaznicul supliciu care l-au răbdat zeci şi sute de ani în umilinţă şi nedreptate!
Lăudabila iniţiativă a celor care în fiecare an se îngrijesc să evoce acele vremuri de suferinţe şi jertfe ale înaintaşilor noştri care şi-au dat şi viaţa ca naţiunea română să nu dispară. (Uluitoare o carte apărută foarte recent în America în care un istoric american descrie, cum unele puteri europene vroiau pur şi simplu desfiinţarea poporului român ca naţiune, aducând şi motivaţii în acest sens!!!)
Majoritatea evenimentelor începând cu „Săptămâna Colegiului Naţional „I.M. Clain”, 2-8 mai, Ediţia a VI-a, au fost evidenţiate în principalul cotidian al judeţului, ziarul „Unirea”, eu oprindu-mă la unele manifestări care au fost organizate sub patronajul instituţiilor arătate mai sus, dar şi cu aportul substanţial al „Astrei” blăjene, care e mereu prezentă la principalele evocări ale poporului român.
Am să mă opresc în primul rând la festivitatea lansării cărţii „Omul cu ochelari negri” de Ion Blăjan care a avut loc în data de 12 mai 2011, în sala mare a Primăriei municipiului Blaj. Această festivitate a fost onorată de prezenţa domnului Ion Brad, valorosul nostru poet, prozator, diplomat etc., care prin cuvinte pline de patos a evocat figura celui care niciodată nu a văzut (s-a născut orb) dar care datorită obstinaţiei de care a dat dovadă toată viaţa a reuşit să se integreze în societate ajungând profesor la Cluj, la şcoala de nevăzători. Domnul Ion Brad ne-a spus de felul cum îşi ducea traiul Ion Blăjan la Blaj, unde avea o prăvălioară de confecţionat perii, ne-a spus de vocea lui foarte frumoasă datorită căreia era cantorul Catedralei Greco-Catolice din Blaj. Tot domnul Ion Brad ne-a spus de ajutorul concret pe care i l-a dat lui Ion Blăjan când era la Cluj, unde meseria lui era de tipograf, l-a mai ajutat să apară la radio, la televiziune şi în alte părţi. Domnul Ion Brad se bucură de această nouă ediţie a cărţii „Omul cu ochelari negri”, onorând-o cu un „Cuvânt înainte” – intitulat „După 45 de ani” – de unde aflăm că Ion Blăjan s-a născut într-un sat fără pereche (Roşia de Secaş), l-a cunoscut din timpul liceului… şi alte momente inedite, în final apreciind sprijinul dat de domnul Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, pentru apariţia acestei cărţi, considerându-l „un neobosit Mecena al judeţului Alba”.
A mai vorbit prof. Ioan Popa, consăteanul lui Ion Blăjan, care ne-a evocat aspecte din viaţa lui Ion Blăjan, întâmplări şi foarte multe lucrări inedite care au mers la sufletul auditoriului. Domnul prof. Ioan Popa l-a cunoscut foarte bine pe Ion Blăjan, de aceea ne-a povestit multe despre el, ne-ar trebui cel puţin trei pagini ca să-i consemnez întreaga evocare. Totuşi arăt că domnul viceprimar Liviu Basaraba i-a ţinut locul domnului primar Gheorghe V. Rotar, care era prins cu alte probleme şi că după salutul dânsului şi aprecierile făcute în numele domnului primar, a rugat-o pe doamna prof. Silvia Pop, preşedinta Astrei blăjene să conducă întreaga festivitate, doamna Silvia Pop continuând în primul rând cu prezentarea distinşilor oaspeţi începând cu domnul Ion Brad, însoţit de trei fraţi Vasile, Alexandru şi sora Marioara, apoi ing. Frăţilă Ilie, primarul comunei Sâncel, toţi preşedinţii de cercuri Astra din zona Târnavelor, ec. Ion Sălcudean, preoţii Anuşca şi Maier, jur. Beldea Maria, moderatorii Claudia Oancea Raica şi Carmen Simu, prof. Ana Hinescu, prof. Simona Frâncu şi alţii. A fost o atmosferă caldă cu o sală arhiplină, cu mulţi tineri. Pentru toţi o surpriză plăcută a fost grupul de bărbaţi din Sâncel care ne-a delectat cu frumoase cântece, excelând solistul grupului cu frumoasa doină a lui Ion Blăjan „Jale mi-i mumă şi-am plâns” la terminarea festivităţii de lansarea cărţii, la majoritatea celor prezenţi în sală li s-a dat cartea „Omul cu ochelari negri”, cu dedicaţie din partea scriitorilor Ion Brad şi Ioan Popa.
Un alt moment culminant prilejuit de omagierea revoluţiei de la 1848, a fost organizat de Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnuţiu” Blaj – Tiur, sprijinită îndeaproape de Asociaţiunea Astra Blaj, Cercul Astra Tiur, Biblioteca municipală „Şcoala Ardeleană” Blaj, şi nu în ultimul rând de Primăria municipiului Blaj. Am asistat la sesiunea de referate şi comunicări „Simion Bărnuţiu” cu tema „Blajul şi Revoluţia de la 1848”, într-o organizare impecabilă cu o notă de seriozitate cu totul aparte, totul datorându-se în primul rând doamnei director prof. Zehan Platon Ana, secondată îndeaproape de prof. Marcu Nicoleta Ioana, preşedinta Cercului Astra „Simion Bărnuţiu”, coordonatoarea întregilor lucrări.
După cuvântul de salut şi bun venit al distinsei prof. Zehan Platon Ana, directoarea şcolii, a adresat tuturor participanţilor, profesori, învăţători, preşcolari, părinţi (în număr mare) şi elevi, a urmat prezentarea şcolii care mie mi-a făcut o impresie deosebită prin tot ce am văzut, inclusiv miniexpoziţia etnografică „Comori nepieritoare”, precum şi alte expoziţii; s-a dat cuvântul doamnei prof. Silvia Pop, preşedinta Astrei blăjene, care după aprecierea pozitivă privind organizarea acestei sesiuni omagiale i-a prezentat pe toţi participanţii din Crăciunelul de Jos, Valea Lungă, Mânărade, Blaj, Sâncel, Bucerdea Grânoasă, precum şi pe cele două invitate în mod special, doamna prof. Simona Frâncu, directoarea Bibliotecii municipale „Şcoala Ardeleană” Blaj, al cărei expozeu a fost de o înaltă ţinută şi doamna prof. Ana Hinescu, fostă director a bibliotecii mai sus amintite care a prezentat o agendă editorială paşoptistă foarte bogată cu lucrări până în zilele noastre. Pe urmă lucrările de omagiere au continuat în două sesiuni:
1. Referate şi comunicări cu tema „Blajul şi Revoluţia de la 1848”, o temă foarte generoasă în care reprezentanţii şcolilor din localităţile enumerate mai sus (învăţători şi profesori) au prezentat într-o paletă largă şi bine documentată o serie de acţiuni care s-au desfăşurat înainte şi în timpul Revoluţiei de la 1848, scoţând în relief figurile luminoase ale îndrăzneţului act revoluţionar (Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Ion Axente Sever, Vasile Macarie Moldovan, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Andrei Mureşianu etc.)
2. A doua sesiune a constituit „Concursul de recitare – poezie patriotică” – „Patria mea, grai românesc” coordonat de prof.înv. primar Prihoi Ana Lucreţia şi prof. înv. primar Bogian Eugenia. A fost un concurs foarte reuşit cu participarea a doi recitatori preşcolari şi a 19 elevi de şcoală în care s-a văzut aportul substanţial al celor care i-au coordonat. Cu toţii au fost premiaţi cu locurile 1, 2, 3, dar trebuie să evidenţiez în mod deosebit recitarea elevului Nemeş Robert Andrei care a cucerit „Marele premiu” pentru care merită sincere felicitări, atât el cât şi coordonatoarea lui prof.inv. primar Bogdan Eugenia de la Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnuţiu” Tiur.
Întrucât celelalte acţiuni la care am participat au fost remarcate în cotidianul „Unirea” din data de 13 mai 2011, „Astra Blaj, continuarea idealurilor paşoptiste” şi „Expoziţia meşterilor populari la Biia”, nu mai revin asupra lor decât cu o remarcă specială pentru expoziţia documentară „Jertfa zidirii in memoriam 1848-1849 în Transilvania” sub patronajul Muzeului de Istorie „Augustin Bunea” din Blaj în colaborare cu Muzeul „Unirii” Alba Iulia. Toată stima pentru cea care s-a îngrijit de această expoziţie, doamna prof. Simona Frâncu, directorul Muzeului de Istorie „A. Bunea” din Blaj care, aşa cum a remarcat şi domnul prof.univ.dr. Ion Buzaşi, tot ce s-a expus sunt documente scrise, picturi, fotografii chiar şi arme de o valoare inestimabilă pe care poporul român trebuie să le păstreze cu sfinţenie pentru ca toate generaţiile ce vor urma să cunoască şi să nu uite jertfele de la 1848-1849 ale înaintaşilor noştri pentru existenţa naţiunii române.
O altă remarcă pentru acest neobosit ing. Ioan Mihălţan Pănăzanul care a organizat o expoziţie etnografică la Biia de toată frumuseţea cu varii exponante ale meşterilor populari, sincere felicitări. La Blaj au continuat şi alte manifestări închinate idealurilor paşoptiste pentru care Primăria municipiului Blaj, în frunte cu domnul primar Gheorghe Valentin Rotar, s-a mobilizat exemplar făcând să simtă toţi locuitorii urbei dar şi cei mulţi din afară care au vizitat în această perioadă Blajul că de aici de pe Câmpia Libertăţii, a început o nouă epocă a emancipării poporului român, a identităţii lui ca naţiune care va dăinui în vecii vecilor.
Aurel ROMAN, Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!” Drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din județul Alba, este înzăpezit și plin de gheață.  Un pericol pentru participanții la traficul rutier,  se arată într-un avertisment public lansat pe „Comuna Ponor, județul Alba”. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea