Sărbătoare cu cruce neagră pentru creştinii ortodocşi de Sfântul Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
Sărbătoare cu cruce neagră pentru creştinii ortodocşi de Sfântul Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
Sfântul Mina a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Era soldat, egiptean de neam și de credință creștină. În acele împrejurări care au fost dictate de autorități împotriva creștinilor, Sfântul Mina a plecat din armată și s-a pustnicit, trăind departe de lume, în asceză și în rugăciune.
În acest timp, într-o cetatea din apropiere, s-a organizat o mare serbare păgână. Aflând de aceasta, Sfântul Mina a lăsat muntele și pustietatea și venind în mijlocul serbărilor a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toți, și a strigat cu glas tare: „Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine” (Viețile Sfinților).
La aceste cuvinte, mulțimea și-a întors ochii spre dânsul și tăcând se mira de îndrăzneala lui. Acolo se afla și Piros, guvernatorul cetății, care a poruncit ca Sfântul Mina să fie prins și adus în fața sa. Aflând guvernatorul că Sfântul Mina fusese ostaș a poruncit să-l ducă în temniță și să-l păzească până a doua zi.
După ce serbările au luat sfârșit, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite pentru a renunța la credința în Iisus Hristos.
Îndurând toate acestea, în timpul chinurilor, Sfântul Mare Mucenic l-a mărturisit necontenit pe Hristos, întărindu-se în credința sa.
Fiind martor la tortură, unul din ostașii, a zis către guvernator: „Stăpâne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creștinesc este nepriceput și nu bagă seama de munci, ca și o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc ca pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci poruncește mai degrabă a sfârși pe acest creștin împietrit” (Viețile Sfinților).
S-a dat astfel hotărârea de moarte pentru Sfântul Mina: „Pe Mina, ostașul cel rău, care a căzut în credința creștinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, și trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor” (Viețile Sfinților).
Sfântul Mucenic Mina, a fost dus din cetate și i s-a tăiat capul; apoi, aprinzând ostașii un foc mare au aruncat în flăcări trupul sfântului.
Unii credincioși, după ce s-a stins focul, au venit acolo și au luat părți din moaștele sfântului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pânză curată, le-au uns cu aromate, iar după puțină vreme le-au dus în patria lui și le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit și o biserică în numele lui; săvârșindu-se acolo multe minuni.
Tradiţii şi obiceiuri
În popor, s-au păstrat mai multe tradiții legate de acestă sărbătoare cu cruce neagră din calendar ortodox.
Fetele și femeile se duc la biserică și aprind lumânări la celălalt capăt în ideea ca lucrurile furate să se întoarcă. Lumânările se aprind și pentru întoarcerea dragostei celor care au călcat strâmb ori s-au rătăcit pe drum.
Tot de sărbătoarea Sfântului Mina, enoriașii nu au voie să iasă din biserică cu mâna plină. Așadar, nu e indicat să iei lucruri chiar dacă sunt sfințite pentru că Sfântul Mina se va mânia.
Nu doar cei păgubiți sunt ajutați de Sfântul Mina, ci și cei care vor să își curețe gândurile, să se îndrepte spre calea adevărată. Oamenii deznădăjduiți care se roagă Sfântului Mina în această zi capătă putere și încredere în forțele lor.
Cei care nu pot ajunge la biserică din varii motive e bine să aprindă o lumânare acasă, în dreptul icoanei cu Sfântul Mina.
Pe 11 noiembrie, de sărbătoarea cu cruce neagră Sfântul Mina, se spun rugăciuni și pentru dușmani, pentru infractori, pentru ca Dumnezeu să le lumineze mințile și sufletele.
Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Mucenic Mina
O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu.
De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat.
Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
URSOAICĂ cu pui semnalată în satul Dealu Doștatului: Locuitorii avertizați prin mesaj RO-ALERT
URSOAICĂ cu pui semnalată în satul Dealu Doștatului: Locuitorii avertizați prin mesaj RO-ALERT Cetățenii din satul Dealu Doștatului au fost avertizați marți la amiază, prin RO-Alert, despre prezența unei ursoaice cu pui în localitate. ”A fost semnalata prezenta unei ursoaice cu pui în satul Dealu Doștatului, Doștat. A fost emis mesaj RO-Alert locuitorilor din zonă”, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 51 de minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun 2024. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE de CRACIUN fericit 2024! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători