SANITAS consideră inacceptabil ca unele categorii profesionale din sănătate să nu beneficieze de creşterile salariale
Reprezentanţii Federaţiei SANITAS apreciază inacceptabil ca unele categorii profesionale din sănătate să nu beneficieze de creşterile salariale promise pentru anul viitor prin Legea salarizării.
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS din România ia act, cu îngrijorare, de declaraţiile din ultimele zile, aparţinând diferitelor formaţiuni politice parlamentare şi unor reprezentanţi ai Guvernului, cu privire la posibila neaplicare a prevederilor Legii salarizării nr. 153 /2017 începând cu 1 ianuarie 2019, potrivit sindicaliştilor.
„Considerăm inacceptabil ca o serie de categorii profesionale din Sănătate şi Asistenţă socială – precum biologi, farmacişti, infirmieri, brancardieri, kinetoterapeuţi, personal TESA etc. – să nu beneficieze de creşterile salariale legale, în condiţiile în care, pe parcursul anului 2018, aceştia au fost deja supuşi unor discriminări faţă de colegii lor – asistenţi medicali şi medici”, potrivit comunicatului.
De peste doi ani, Federaţia SANITAS din România semnalează încontinuu omisiuni importante ale cadrului legislativ care reglementează salarizarea personalului din cele două domenii şi face presiuni pentru corectarea lor.
În acest context, Federaţia SANITAS cere guvernanţilor să-şi asume, printr-o declaraţie publică completă, fără echivoc, că va acorda creşterile salariale impuse de Legea salarizării, începând cu 1 ianuarie 2019, garantând astfel aplicarea corectă a cadrului legislativ pe care ei înşişi l-au adoptat.
„Consiliul National al Federaţiei SANITAS va monitoriza, cu mare atenţie, evoluţia aplicării creşterilor salariale în domeniu, rezervându-şi dreptul de a reacţiona, prin toate mijloacele legale pe care le are la dispoziţie în calitate de organizaţie sindicală naţională reprezentativă, dacă Legea salarizării si celelalte acte normative conexe nu vor fi respectate”, au adăugat sindicaliştii.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]