Salariul minim va CREȘTE începând cu 1 ianuarie 2023: La cât va ajunge suma majorată
Salariul minim va CREȘTE începând cu 1 ianuarie 2023: La cât va ajunge suma majorată
Salariul minim pe economie se va majora începând cu data de 1 ianuarie 2023, a anunţat, luni seara, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
„Am hotărât, foarte clar, că mărim salariul minim pe economie la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie. Va fi 3.000 de lei salariul minim pe economie”, a declarat, luni seara, la România TV, Marcel Ciolacu.
Ciolacu: Pensiile nu vor creşte în două tranşe; nu va fi o mărire mai mică de 10%
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie, într-o singură tranşă, cu cel puţin 10%.
„Noi avem două legi. Avem o lege care ne spune că trebuie să indexăm pensiile, dar nu cu indicele de inflaţie din anul în curs, pentru că nu se poate legal, este cu un an înainte, şi noi avem acolo 5,2 – o inflaţie medie pe anul trecut. Mai avem o lege cu mărirea pensiilor cu 40%, rămânând o diferenţă de 11,9 la cei 40% . În acest moment, dacă le mărim cu 11,9% ajungem la acel procent de 40%. Eu am zis că e o distincţie între cele două legi. Este evident, cu toţii am convenit că va fi o mărire, este evident, cu toţii am hotărât că nu va fi o mărire mai mică de 10%. Este evident, cu toţii am hotărât şi mărirea salariului minim la 3.000 de lei. Există mai multe abordări, dar eu aş respecta legea cu indicele de inflaţie şi facem toată rostogolirea (…), nu trăim numai anul acesta, şi să vedem cât ne mai rămân din cei 11,9% să îi putem acoperi”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că pensiile nu vor creşte în două tranşe. „Sunt două legi, nu a spus nimeni că sunt momente diferite. Propunerea bugetară va fi pe anul următor, de la 1 ianuarie. Nu se măresc în două tranşe, totul va fi de la 1 ianuarie prins în buget. 10% este un efort bugetar de 11 miliarde de lei”, a menţionat acesta.
Ciolacu, despre dezbaterea OUG pe energie: Aşteptăm o soluţie de la Comisia Europeană, doresc să prelungim ordonanţa pe 2 ani
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, luni, în privinţa ordonanţei de urgenţă privind energia, că el este unul dintre susţinătorii ideii să existe o practică unitară la nivelul Uniunii Europene în domeniu şi aşteaptă o soluţie de reglementare de la Comisia Europeană, menţionând că doreşte ca prevederile acestui act normativ să fie prelungite până în 2025.
„Sunt unul dintre susţinătorii, şi am şi spus acest lucru la Berlin, să existe o practică unitară la nivelul Uniunii Europene. Aşteptăm zilele acestea, că am înţeles că se discută şi la Comisia Europeană, şi cred că până la sfârşitul lunii o să închidem, eu îmi doresc ca totuşi această ordonanţă să o prelungim pe doi ani de zile, până în 2025, şi îmi menţin părerea că trebuie căutată o soluţie de reglementare”, a afirmat Ciolacu la Parlament, întrebat când va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor ordonanţa pe energie.
El a spus că este posibil ca de la Comisia Europeană să vină o soluţie de reglementare.
„Tocmai v-am anunţat că de aceea nu ne-am grăbit, ca să aşteptăm (Comisia Europeană – n.r.). Poate de la Comisia Europeană vine o soluţie de reglementare, la fel pe doi ani”, a afirmat Ciolacu, întrebat în legătură cu faptul că în acest timp se emit facturi de plată a energiei.
Ordonanţa de urgenţă 119/2022 privind energia a fost adoptată cu modificări de Senat pe 27 septembrie, fiind lărgită lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023. În prezent, OUG 119/2022 se află la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalcularea pensiei anticipate parţiale pentru persoanelor care au locuit în zonele poluate, ANULATĂ de instanță: Decizie a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie
Recalcularea pensiei anticipate parţiale pentru persoanelor care au locuit în zonele poluate, ANULATĂ de instanță: Decizie a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate nu este posibilă. Decizia a fost luată în urma admiterii […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii14 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată