Salariul minim diferențiat: Ce amendă riscă patronii pentru nerespectarea dispozițiilor legii
Salariul minim diferențiat: Ce amendă riscă patronii pentru nerespectarea dispozițiilor legii
Potrivit unei legi oficializate recent, începând cu luna iunie, salariul minim brut din sectorul agricol și din industria alimentară trebuie să fie de 3.000 lei/lună, iar angajatorii sunt obligați să facă această ajustare. În caz contrar, riscă să fie amendați și poate, cel mai important, să rămână fără facilitățile fiscale pe care le pot accesa datorită aceluiași cadrul legislativ.
Este vorba despre lucrătorii din agricultură și din industria alimentară, care conform Legii 135/2022, începând cu 1 iunie a.c., și până în decembrie 2028, vor beneficia de salariu minim de 3.000 de lei, la care se vor putea adăuga și indemnizațiile, sporurile cât și alte adaosuri.
Legea mai sus menționată a introdus și facilități fiscale companiilor din aceste domenii pe zona salarizării. Adică, pentru partea de venit brut lunar de la 3.000 lei până la 30.000 lei, angajatorul va reține și vira doar o contribuție redusă la pensii (de 21,25% în loc de 25%), fără impozitul pe venit și contribuția la sănătate, și va achita o contribuție asiguratorie pentru muncă (CAM) de doar 0,27 în 2022, în loc de 2,25.
Pentru salariile brute ce depășesc 30.000 lei, angajatorul va reține și vira toate taxele obligatorii, inclusiv CAM integrală.
Aceste două beneficii sunt legate una de cealaltă, notează Avocatnet. Mai exact, dacă nu majorează salariul minim la 3.000 lei, angajatorul nu va putea să acorde facilitățile fiscale. Însă, dacă firma nu îndeplinește condițiile pentru facilitățile fiscale, tot va trebui să majoreze salariul celor care îl primesc la nivel minim.
Această incompatibilitate este prevăzută de Legea 135/2022: „Nerespectarea prevederilor (…) de către societăți constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. a) din Legea 53/2003 (Codul muncii, n.red.) și atrage anularea acordării facilităților fiscale”.
Amenda pentru nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară este cuprinsă între 300 și 2.000 lei.
Astfel, dacă o companie va aplica de luna viitoare facilitățile fiscale conferite de noua lege, fără a majora salariile muncitorilor, va primi amenda, li se va retrage dreptul de a aplica facilitățile și va fi obligată să achite ceea ce nu a reținut și virat către stat. deși trebuia să o facă.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare
RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, luni, 16 martie 2026 că în perioada 17 martie – 15 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 17:30, circulația rutieră va fi interzisă pentru autovehiculele […]
17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben
17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, în dimineața zilei de marți, 17 martie 2026 că vor fi intensificări ale vântului de marți până joi în întreaga țară, iar pentru patru județe a fost emisă atenționare Cod galben. ANM […]
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]