Rămâi conectat

Actualitate

Salariu minim european care „să asigure un nivel de trai decent”: Cum se va calcula și ce s-a convenit între state

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariu minim european care „să asigure un nivel de trai decent”: Cum se va calcula și ce s-a convenit între state

Negociatorii statelor membre ale Uniunii Europene şi Parlamentului European au ajuns marţi la un acord asupra unor reguli comune în vederea garantării în fiecare ţară a unui salariu minim care ”să asigure un nivel de trai decent”.

Salariul minim nu este necesar să fie identic în toată Uniunea, în pofida faptului că diferenţele de salarizare în UE sunt uriașe, relatează AFP.

În acest acord se prevăd reglementări constrângătoare în cazul celor 21 de state UE care au deja un salariu minim, cu scopul de a favoriza creşterea acestuia şi se impune o mai mare transparenţă asupra modului în care este stabilit – însă nu se stabileşte un prag minim uniform, potrivit News.ro.

În document nu se impune introducerea unui salariu minim în cele şase ţări în care acesta nu există şi în care nivelul venitului este stabilit prin negociere colectivă.

Aceste şase ţări sunt Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia.

Suedia şi Danemarca au anunţat marţi, cu toate acestea, că se opun acordului.

Însă acest lucru nu împiedică adoptarea textului – cu o majoritate calificată – în cadrul unui viitor Consiliu.

Cum ar putea fi calculat salariul minim

Cele 21 de state vizate ”este necesar să evalueze dacă salariul lor minim legal existent este suficient în vederea asigurării unui nivel de trai decent, având în vedere propriile condiţii socio-economice şi puterea de cumpărare” – printr-un coş de bunuri şi servicii cu preţuri reale – şi ”nivelul naţional al productivităţii şi dezvoltării pe termen lung”, subliniază într-un comunicat Parlamentul European.

Guvernele pot aplica, de asemenea, valori de referinţă, de exemplu ”60% din salariul median brut” sau ”50% din salariul mediu brut”, se arată în acest acord, care prevede, de asemenea, o creştere sporită a controalelor şi inspecţiilor.

În România, în luna martie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost de 6.401 lei, în timp ce câştigul salarial mediu net s-a situat la 3.937 de lei, potrivit datelor INS.

”Mulţumită acestei legi, reducem inegalităţile salariale şi exercităm presiuni pentru ca muncitorii cel mai prost plătiţi din Europa să beneficieze de salarii mai mari”, declară eurodeputata olandeză Agnes Jongerius (S&D, centru-stânga), co-raportoare a textului.

Acest acord are la bază o propunere prezentată în octombrie 2020 de către Comisia Europeană (CE) în lupta împotriva dumpingului social în UE şi în vederea încurajării unei convergenţe ”în sus” a nivelului remuneraţiei.

Această nouă legislaţie vizează să consolideze greutatea negocierilor colective.

Statele în care mai puţin de 80% din forţa de muncă este protejată printr-o convenţie colectivă urmează să fie obligate să creeze un plan de acţiune în vederea unei creşteri treptate a acestei acoperiri şi să implice parteneri sociali suplimentari în revizuirea cu regularitate a salariului minim.

Cât este salariul minim în România

Cei 27 sunt, în mod istoric, foarte împărţiţi în subiectul salariului minim, din cauza diversităţii sistemelor naţionale de stabilire a remuneraţiei.

Salariile minime variază extrem de mult în cadrul UE – de la 332 de euro în Bulgaria, la 2.202 de euro în Luxemburg, potrivit unor date din 2021.

Peste un milion de români sunt plătiţi acum cu salariul minim pe economie. Asta înseamnă că pleacă acasă cu 1.524 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Acţiunile Meta, în scădere cu 10% pe fondul îngrijorărilor privind cheltuielile ridicate pentru inteligenţa artificială

Ioana Oprean

Publicat

în

Acţiunile Meta, în scădere cu 10% pe fondul îngrijorărilor privind cheltuielile ridicate pentru inteligenţa artificială Acţiunile Meta Platforms au scăzut, joi, 30 octombrie 2025 cu peste 10%, după ce planurile de investiţii masive în inteligenţa artificială au stârnit îndoieli în rândul investitorilor, eclipsând rezultatele financiare peste aşteptări raportate pentru trimestrul al treilea, relatează CNBC, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu, despre viitorul pieței muncii: „Peste 5 ani vor fi roboți care vor putea să facă joburile de vânzător, șofer, lucrător în depozit”

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Radu Georgescu, despre automatizare: „Peste 5 ani vor fi roboți care vor putea să facă joburile de vânzător, șofer, lucrător în depozit” Economistul Radu Gergescu, într-o postare pe rețelele sociale a vorbit despre schimbările din piața muncii și impactul tehnologiei asupra conceptului de salariu minim. Acesta a pornit de la dezbaterea privind creșterea acestuia, subliniind […]

Citește mai mult

Actualitate

Administratorul unei firme din Cluj Napoca, achitat după șase ani de procese: A fost acuzat că s-a folosit de acte false pentru a obține lucrările de construcție a două micro-hidrocentrale la Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Administratorul unei firme din Cluj Napoca, achitat după șase ani de procese: A fost acuzat că s-a folosit de acte false pentru a obține lucrările de construcție a două micro-hidrocentrale la Cugir Administratorul unei firme din Cluj Napoca a fost achitat la instanțele din Alba după șase ani de procese. Tudor Simion F. a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea