Ştirea zilei

Salariile angajaților din Primăria Alba Iulia, la aprobat în Consiliul Local. Mircea Hava ar urma să câștige peste 16.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Printre proiectele de hotărâre supuse spre aprobare consilierilor locali din Alba Iulia în ședința de luni, 24 iulie, se află și un proiect care vizează creșterea veniturilor angajaților municipalității, conform prevederilor Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.

În Raportul de specialitate al proiectului, privind aplicarea și respectarea Legii-cadru nr. 153/28 iunie 2017  se arată:

”Urmare publicării Legii cadru nr. 153/28 iunie 2017, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, Art. 3, alin. (4), – Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu”.

Valoarea brută a salariilor propuse:

Primar (Mircea Hava) – 16.313 de lei

Viceprimar (Paul Voicu și Gabriel Pleșa) – 14.500 de lei

Administratorul public (Nicolaie Moldovan) – 11.600 de lei

Cabinetul primarului:

Șef cabinet – 6.818 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 682 de lei)

Consilier – 6.364 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 636 de lei)

Compartiment de organizare evenimente și promovare turistică

Consilier – 5909 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 591 de lei)

Compartiment audit intern

Auditor – 4.501 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 450 de lei)

Serviciul Protecție Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă

Șef serviciu – 5.000 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 500 de lei)

Serviciul Prognoze, Programe

Consilier Manager Proiect – 7.128 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 712 de lei)

Serviciul Poliția Locală

Șef serviciu – 5.454 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 546 de lei)

Biroul de ordine și liniște publică

Șef birou – 4.723 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 472 de lei)

Polițist local cu studii superioare – 3.574 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 375 de lei)

Direcția de Asistență Socială

Director executiv – 7373 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 737 de lei)

Servicii Beneficii Primare și Evaluare Primară

Șef serviciu – 6.103 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 610 de lei)

Compartiment venit minim garantat

Consilier cu studii superioare – 4990 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 499 de lei)

Compartiment ajutoare financiare speciale

Consilier cu studii superioare – 4.990 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 499 de lei)

Compartiment Protecția Copilului

Consilier cu studii superioare – 4.990 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 499 de lei)

Compartiment Protecția Persoanelor cu Handicap

Consilier cu studii superioare – 4.990 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 499 de lei)

Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor

Consilier cu studii superioare – 3.909 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 391 de lei)

Compartiment cadastru

Consilier cu studii superioare – 4.091 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 409 de lei)

Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local

Șef serviciu – 5.909 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 591 de lei)

Serviciul Întreținerea Domeniului Public

Șef serviciu – 5.636 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 564 de lei)

Biroul Întreținerea Domeniului Public

Șef birou – 5.272 de lei (spor pericol sau vătămătoare – 527 de lei)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu Mai multe persoane din comuna Poșaga s-au mobilizat și au reușit să renoveze o cămăruță pentru bunica Victoria, vârstnica […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel

Ioana Oprean

Publicat

în

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel Omul de afaceri Liviu Ispas Damaschin, proprietarul unei ferme de vaci din Alba, a fost condamnat, luni, 2 februarie 2026, la Tribunalul Alba, la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și fratele său de 9 ani și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârău

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un pârău. Căutare contracronometru a fratelui său, de 9 ani, care o însoțea Luni, 2 februarie 2026, în jurul orei 16:25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar […]

Citește mai mult