Salarii între 9.400 și 1.045 de lei în luna ianuarie, la Inspectoratul Școlar Județean Alba
Inspectoratul Școlar Județean Alba a publicat statul de funcții al salariaților instituției, la data de 1 ianuarie 2018. Conform tabelului, inspectorul școlar general a încasat un salariu de 9.406 lei, cu 1.881 de lei mai mult decât în luna decembrie 2017.
De asemenea, cei doi adjuncți au încasat salarii de 8.836, respectiv 7169 de lei (sume mai mari cu 1.767, respectiv 1.434 de lei mai mari decât în luna decembrie 2017).
Cele mai mici retribuții sunt de 1.045 pentru un referent I cu jumătate de normă și pentru un șofer, care a încasat în ianuarie 2.624 de lei, cu 525 de lei mai mult decât în luna decembrie 2017.
Reamintim că începând cu data de 1 martie, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, de care beneficiază personalul care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, s-a majorat cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018.
TABELUL cu TOATE salariile angajaților ISJ Alba, la data de 1 ianuarie 2018:
Legea-cadru nr. 153 mai prevede că, între 2019 și 2022, tuturor angajaților din sistemul bugetar le vor crește salariile gradual.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
21 martie: Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Să ne îndreptăm atenţia mai mult, măcar pentru o zi, către copiii fără copilărie
21 martie: Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Să ne îndreptăm atenţia mai mult, măcar pentru o zi, către copiii fără copilărie În fiecare an, pe 21 martie, în toată lumea se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Această zi a fost stabilită în 1998, prin rezoluţia Forumului Internaţional „Prietenii copiilor străzii”, desfăşurat la Varşovia. Instituirea […]
21 martie: Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității
21 martie: Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității An de an, la data de 21 martie este sărbătorită Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității. Practicată de-a lungul istoriei, în fiecare cultură […]
Ce pensionari primesc ajutor financiar înainte de Paștele 2026: ce venituri se încadrează în limita de 3.000 de lei?
Ce pensionari primesc ajutor financiar înainte de Paștele 2026: ce venituri se încadrează în limita de 3.000 de lei? Parlamentul a decis ce categorii de pensionari vor beneficia de ajutoare financiare în anul 2026. Astfel, persoanele cu pensii mai mici de 3.000 de lei vor primi sprijin în valoare de 600, 800 sau 1.000 de […]