Rămâi conectat

Actualitate

S-au plantat 770.000 de puieţi, pe aproape 200 de hectare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

– Domnule director, în actuala etapă de dezvoltare economică a ţării, în condiţiile în care proprietatea privată a cetăţenilor, respectiv a localităţilor asupra pădurilor este majoritară, care mai este obiectul de activitate al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, respectiv al Direcţiei Silvice Judeţene Alba, a cărei activitate o coordonaţi?
– Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are ca scop gospodărirea durabilă şi unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a statului, în vederea creşterii contribuţiei pădurilor la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu     şi la asigurarea economiei naţionale cu lemn, cu alte produse ale pădurii şi cu servicii specifice silvice. Regia Naţională are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului şi se află în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor.  Direcţia Silvică Alba, ca  unitate a regiei, are drept scop tocmai punerea în practică  la nivelul teritorial al judeţului nostru ale acestor deziderate şi obiective. În prezent, DS Alba funcţionează cu  407 angajaţi, în anii anteriori fiind confruntată cu un proces de disponibilizări şi restrângere de activitate tocmai ca urmare a retrocedărilor de păduri către foştii proprietari.  În 2011, DS Alba  sper că nu va mai fi afectată de disponibilizări.
– Având în vedere criza economico-financiară din ultimii doi ani, care a fost evoluţia economică a  Direcţiei Silvice Alba?
– În ceea ce priveşte  evoluţia economică a direcţiei  noastre, vă pot spune că în prezent nu mai avem  probleme financiare de lichidităţi, aşa cum aveam în urmă cu vreo 2-3 ani. Criza ne-a învăţat că trebuie să ne gospodărim mult mai atent atât cheltuielile de personal şi curente, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile.

Astfel, dacă în 2008 aveam o cifră de afaceri de 25 de milioane de lei şi un profit brut de 365.000 de lei, în 2010 am înregistrat o cifră de afaceri de 26 de milioane de lei şi un profit de 514.000 lei. Evoluţia este favorabilă şi în acest an, până în prezent depăşind indicatorii planificaţi. În 2011 avem un program de valorificare a masei lemnoase de 226.000 de metri cubi, din care 40.000 m.c. sunt prevăzuţi pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu lemne de foc, la preţuri de catalog, în funcţie de sortimentul dorit. Aş menţiona faptul că în 2010 a fost pentru prima dată când s-a realizat în întregime programul de valorificare a masei lemnoase, de circa 258.000 de metri cubi.
– Cum a evoluat piaţa lemnului în anul 2010 şi care este situaţia acesteia în acest an?
– Dacă în 2010, tranzacţiile de material lemnos erau sub auspiciile crizei, în prezent se constată o creştere a cererii de lemn, în special la răşinoase, preţul obţinut la licitaţii crescând cu 4-5 la sută faţă de anul trecut şi în continuare se menţine pe o tendinţă crescătoare. Direcţia Silvică Alba valorifică în cadrul acestui program, prin ocoalele silvice de stat din judeţ, masă lemnoasă pe picior şi masă lemnoasă fasonată, sub formă de buşteni, PAL, celuloză, lemne de foc şi în cantităţi mai mici masă lemnoasă prelucrată sub formă de cherestea.
– Domnule director, dacă la capitolul valorificări de masă lemnoasă staţi destul de bine, care este situaţia împăduririlor în judeţul nostru, deoarece mereu se aude că se taie pădurile cu nemiluita şi nu se prea mai pune nimic în loc. Din câte ştiu, în perioada 15 martie – 15 aprilie a.c. aţi desfăşurat şi în acest an o campanie de împădurire sub genericul „Luna Plantării Arborilor”. Cu ce rezultate s-a încheiat această campanie?
– DS Alba a pus în ultimii ani un accent deosebit pe activităţile regeneratoare ale pădurilor, respectiv a iniţiat şi finalizat anual campanii importante de împădurire. Programul de regenerare a pădurilor pentru anul 2011 este de 10.684 de hectare. Realizarea acestui program va asigura regenerarea în totalitate a suprafeţelor de pădure de pe care s-a recoltat masa lemnoasă. Pentru lucrările de regenerare dar şi pentru refacerea plantaţiilor calamitate s-au utilizat 800.000 de puieţi forestieri. Din suprafaţa totală de mai sus 5.194 de hectare se vor regenera pe cale naturală iar 5.490 de hectare pe cale artificială, respectiv prin împăduriri. De asemenea, din totalul suprafeţei prevăzute a se regenera în acest an 1.030 de hectare sunt terenuri degradate inapte folosinţelor agricole, care au fost preluate de Romsilva pentru a fi redate circuitului productiv prin împădurire. Pentru realizarea acestor activităţi de regenerare, care reprezintă un complex de lucrări, cum ar fi pregătirea terenului şi a solului, împăduriri, completări şi refaceri ale culturilor, întreţineri ale culturilor, ajutorarea regenerării naturale sunt necesare fonduri substanţiale. Vă pot spune faptul că până în prezent s-au cheltuit în acest domeniu peste 600.000 de lei. În ce priveşte recent încheiata campanie intitulată „Luna Plantării Arborilor 2011”, derulată în perioada 15 martie – 15 aprilie a.c., vă pot spune că a fost una reuşită. Prin activităţile directe desfăşurate de ocoalele noastre din judeţ am reuşit să realizăm importante activităţi de plantaţii de puieţi din numeroase specii, să derulăm lucrări în pepinierele proprii în toate zonele judeţului. În această perioadă am reuşit să facem plantaţii de împăduriri pe o suprafaţă de 145 de hectare, completări pe o suprafaţă de 28 de hectare şi împăduriri în afara fondului forestier pe alte 7 hectare. În total, pe aceste suprafeţe au fost plantaţi 770.000 de puieţi. Astfel s-au realizat plantaţii de puieţi la Oarda de Sus, în zona comunei Ciugud, pe terenul Primăriei Ighiu – perimetrul Şard, Vultori – Zlatna, pe dealurile înalte ale Cugirului, în zonele Iarba Rea şi Gârda Seacă din comunele Arieşeni şi Gârda, precum şi în mai multe zone din Aiud, de pe Valea Ampoiului şi de pe Valea Arieşului. Lucrări importante s-au desfăşurat şi în pepinierele şi solariile ocoalelor silvice, precum la pepinierele Colţeşti (Ocolul Silvic Aiud), pepiniera Lunca şi solariile Ocol şi Joagăr (Ocolul Silvic Cugir), pepinierele Arieşeni şi Straja (Ocolul Silvic Gârda), pepinierele Arieşul din comuna Bistra şi Toha din comuna Avram Iancu (Ocolul Silvic Valea Arieşului), în cele de pe Valea Sebeşului – Şugag şi altele. Per total în solarii deţinem la ora actuală peste 700.000 de puieţi, la care s-au efectuat lucrări de repicat, iar în pepiniere peste 600.000 la care s-au făcut de asemenea repicări.
– Un alt domeniu important atât pentru realizarea unor venituri de către DS Alba, cât şi pentru obţinerea de câştiguri importante de către cetăţenii din zonele montane ale judeţului îl reprezintă cel de recoltare a fructelor de pădure şi a ciupercilor comestibile. Cum este coordonat acest domeniu şi ce venituri reuşiţi să obţineţi din valorificarea lor pe piaţă?
– Fructele de pădure care se recoltează, în principal sunt afine negre, afine roşii, zmeură, mure, coacăze, porumbele, păducel şi măceşe. Acestea sunt dirijate prioritar, fie către export, fie către intern dar într-o cantitate mai mică, pe piaţa internă neexistând solicitări. Piaţa externă pentru fructe de pădure este, în prezent, în exclusivitate europeană. Gama sortimentală oferită de Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva pe această componentă prezintă interes, cu atât mai mult cu cât fiind vorba de fructe de pădure din flora spontană, spre deosebire de cele din culturi, acestea au calităţi aromatice superioare apreciate de importatori, la prepararea concentratelor, nectarurilor şi sucurilor. În ultimii ani, piaţa externă s-a orientat tot mai mult către produsele BIO, care încep să devină o prioritate, atât sub aspectul lor ecologic, dar şi sub aspect economic, preţurile acestor produse fiind mai ridicate. Anual, Direcţia Silvică Alba sortează, recepţionează, pregăteşte, păstrează şi livrează la export din două centre de la Ocolul Silvic Valea Arieşului -Centrul de Fructe Bistra Câmpeni – şi Ocolul Silvic Sebeş – Centrul de fructe Sebeş cca 400 tone de fructe de pădure. Cele două centre de fructe sunt prevăzute cu spaţii frigorifice care asigură condiţiile de pregătire, păstrare şi livrare a fructelor la standarde ridicate, conform cerinţelor europene. Având o valoare nutritivă ridicată comparativ cu multe alimente, ciupercile comestibile din flora spontană au desfacere asigurată în fiecare an. Speciile de ciuperci comestibile cele mai căutate sunt Hribii şi Gălbiorii. Anual, Direcţia Silvică Alba realizează peste 40 de tone de ciupeci. Recoltarea şi desfacerea ciupercilor comestibile din fondul forestier administrat de Direcţia Silvică Alba se realizează prin firme specializate în recoltarea şi valorificarea ciupercilor la intern sau la export în stare proaspătă sau prelucrate. În ceea ce priveşte recoltarea din ultimii ani – din cauza condiţiilor meteo care au fost extrem de nefavorabile, ciupercile nu şi-au făcut apariţia în fondul forestier în cantităţile prognozate. Mai mult decât atât, în zonele în care deja au apărut ciuperci, calitatea acestora a fost destul de slabă. Aşteptăm un sezon bun şi culegători din rândul populaţiei în număr cât mai mare. Desigur, prin valorificarea acestora reuşim să obţinem anual importante venituri financiare. Astfel, anul trecut din activitatea de valorificare a fructelor de pădure am obţinut o sumă frumuşică, de 440.000 de euro. Sperăm ca şi în acest an să apropiem de această sumă şi de cantităţile precizate mai sus, desigur în funcţie şi de condiţiile climatice. În perioada imediat următoare ne vom preocupa îndeaproape de contractarea cantităţilor de fructe de pădure şi de ciuperci pentru acest an.
– Ce ne puteţi spune despre activităţile recreative pe care le desfăşuraţi, precum sunt cea de pescuit în cadrul fondurilor de pescuit pe care le deţineţi şi cea de silvoturism ?
– Direcţia Silvică Alba gestionează un număr de 38 fonduri de pescuit  în ape de munte, cu o lungime totală de 382 de kilometri. Prin pescuitul sportiv exercitat de către pescari români şi străini se autorizează (valorifică) anual peste 3. 300 de zile de pescuit gestionate de ocoalele silvice din judeţ. Începând cu data de 1 mai 2011 s-a deschis sezonul de pescuit recreativ-sportiv în apele de munte administrate de către DS Alba. Lista cu fondurile de pescuit şi zonele admise se găseşte la sediul ocoalelor silvice din subordine cât şi la sediul DS Alba. Practicarea pescuitului recreativ sportiv în sezonul 01.05.-14.09.2011 în apele de munte se realizează în baza permisului de pescuit model ANPA şi a documentelor contabile eliberate de ocoalele silvice care dovedesc încasarea tarifului de pescuit. În ceea ce priveşte cea de-a doua activitate menţionată, Romsilva, prin direcţiile silvice subordonate, desfăşoară acţiuni de silvoturism şi de agrement, echitaţie şi turism ecvestru, activităţi de filmare şi fotografiere a vânatului viu şi a peisajului natural. Noul concept de silvoturism va dinamiza cu siguranţă posibilităţile de petrecere a timpului liber pe lângă cele de cazare şi servire a mesei. Suportul material de organizare a acestei activităţi constă în spaţiile de cazare – peste 30 de cabane silvice, din care 6 clasificate turistic pe grade de confort şi ariile naturale protejate administrate de către Direcţia Silvică Alba – peste 40. Lucrurile deosebite întâlnite în ariile protejate pot fi peisaje deosebite, relief spectaculos, păduri naturale deosebite, lacuri, râuri, flora şi fauna deosebite. Pe lângă activităţile de vânătoare şi pescuit tradiţionale alte puncte de atracţie încurajate de silvoturism sunt: drumeţii pe trasee turistice; excursii cu ghizi turistici specializaţi (excursii pentru descoperirea florei şi faunei, excursii în activităţile specifice sectorului silvic, excursii în comunităţile locale şi altele). După cum se ştie, pădurile şi celelalte spaţii verzi reduc stresul, au efecte benefice asupra stării de spirit, atenuează stările de tensiune şi agresivitate şi amplifică în schimb starea de bine a organismului. Pădurile contribuie totodată la fortificarea sistemului imunitar, stimulând activitatea şi numărul celulelor imunitare care distrug celulele canceroase. Aşadar, îi aşteptăm pe toţi cei doritori de asemenea activităţi recreative să ne „calce pragul” şi suntem siguri că vor fi mulţumiţi.
– Înainte de a încheia acest interviu trebuie să vă mai pun o întrebare: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba a prezentat chiar în aceste zile un bilanţ realizat de la începutul anului şi până în prezent pe tema combaterii furtului de material lemnos în judeţ, în care a arătat că a făcut cea mai mare captură din ultimii 20 de ani, confiscând peste 1800 de metri cubi de material lemnos, echivalentul a peste 50 de TIR-uri. Ce acţiuni a întreprins DS Alba în acest sens pe linia pazei pădurilor statului, respectiv a combaterii tăierilor abuzive şi a furturilor de material lemnos?
-Aşa după cum a rezultat chiar din comunicatul IPJ Alba, activitatea de control desfăşurată pe această linie s-a făcut în comun cu alte organe de control de la nivel judeţean, între care desigur au fost cuprinşi şi reprezentanţi ai instituţiei noastre. În perioada 1 ianuarie – 31 mai a.c., pe linia circulaţiei de material lemnos şi a tăierilor ilegali de arbori, am efectuat 101 acţiuni comune, în cadrul cărora au fost constatate 6 infracţiuni, 34 de contravenţii, în valoare de 25.000 de lei şi s-au confiscat 232 metri cubi de material lemnos. De asemenea, tot în cadrul unor acţiuni de control comune cu poliţia, comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Alba şi ai Gărzii de Mediu, precum şi inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, am întreprins în această perioadă 42 de acţiuni, în cadrul cărora s-au aplicat 37 de contravenţii, s-au confiscat 563 de metri cubi de material lemnos şi s-au aplicat amenzi în valoare totală de 150.000 de lei. Menţionez că aceste acţiuni se vor permanentiza şi pe viitor.
– Domnule director, vă urez  mult succes în activitatea viitoare.
Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale

Ziarul Unirea

Publicat

în

18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea