Monden-Clubbing

RYMA dă startul distracției de sărbători – trei zile de party cu muzică pentru toate gusturile

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Weekend plin în această săptămână, în spațiile RYMA, unde sunt așteptați cei ce vor să împodobească bradul, să-și serbeze ziua numelui sau pur și simplu să se distreze. Urmează trei zile de petreceri cu muzică pe toate gusturile și vin cald din belșug.

Astfel, după cum au anunțat organizatorii, astăzi la ora 20.00 începe petrecerea de Sf. Nicolae. Cei care își vor rezerva masa împreună cu prietenii vor prim din partea casei o șampanie. ”Vom împodobi împreună bradul și vom dansa pe cele mai hot hituri într-o atmosferă de sărbatoare cu DJ-ii Before & After (Negru Narcis și Răzvan Cotora). Copiii sunt bineveniți și ei, avem jucării și tot felul de activități care să îi țină ocupați (pictură, desen, confecționare de măști)”, spune Cristina Anghel. Intrarea: un glob sau o podoabă de pom.

Vineri, 7 decembrie amatorii de broken beat, house, modern funk, soul, swing & jazz sunt invitați la Mr Goju Migrations Radio Show. Originar din Muntenegru, Mr. Goju vine pentru prima data la RYMA. Petrecerea începe la ora 21.00 iar atmosfera va fi încălzită de Cotto Tutugno. Intrarea este 10 lei.

Sâmbată, 8 decembrie de la ora 21.00 este programată lansarea noului videoclip al trupei Pragu’ de Sus. Concertul, în care vor fi prezentate și alte piese de pe viitorul album va avea loc în Galeria de artă, cu intrare directă din parcarea din Caroline. Intrarea costă 8 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13 – 19 februarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13 – 19 februarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Scarlet Avanpremiera Regia: Mamoru Hosoda Cu: Mana Ashida, Masaki Okada, Masachika Ichimura, Kôji Yakusho, Yuki Saitô Gen Film: Actiune, Animatie, Aventuri, Fantastic, Romantic, SF Durată: 111 min Rating: AP 12 O prințesă […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 06 – 12 februarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 06 – 12 februarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Wuthering Heights / La răscruce de vânturi Avanpremiera Regia: Emerald Fennell Cu: Margot Robbie, Jacob Elordi Gen Film: Drama, Romantic, Dragoste Durată: 136 min Rating: AP 12 Într-o interpretare originală și frapantă […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Untold One marchează începutul unei noi ere și anunță primii artiști pentru ediția 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Untold One marchează începutul unei noi ere și anunță primii artiști pentru ediția 2026, programată între 6 și 9 august la Cluj-Napoca Festivalul UNTOLD intră într-o nouă etapă odată cu lansarea conceptului UNTOLD One, ediția din 2026 marcând începutul unei noi decade pentru unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult