Sport

“Rușinică” pe “Cetate”!!! Unirea Alba Iulia, cu “lanterna roșie” la finele turului, cel mai jenant din ultimii șase ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Unirii Alba Iulia i se potrivește ca nuca-n perete titulatura de “grupare fanion a județului” după parcursul din turul campionatului Ligii a 3-a!

În așteptarea transferului lui Nicolae Stanciu, divizionara terță trăiește într-o păcăleală prelungită de la începutul anului. Oficialii “alb-negrii” așteaptă degeaba, de luni bune, implicarea financiară a Primăriei municipiului Alba Iulia, iar jucătorii așteaptă, la rându-le, să-și primească drepturile, rezultând un cerc vicios ce a avut deznodământ acest parcurs submediocru. Cu un lot întinerit din pricina problemelor financiare, dar și unul modest valoric, formația din Cetatea Marii Uniri este în postura rușinoasă de “lanternă roșie” a Seriei a 9-a, o premieră negativă de la revenirea, la cerere (!), pe a treia scenă. Ținând cont de convulsiile ce apasă clubul albaiulian, această clasare este una firească și în fapt o consecință a ceea ce s-a petrecut în ultimii ani și mai ales în  intersezon.

Salvată de abandon în martie 2020, după o neprezentare la meciul de acasă cu Viitorul Șelimbăr, după declanșarea pandemiei, Unirea Alba Iulia pare să se îndrepte încet, dar sigur, dacă situația nu capătă o întorsătură fericită, spre… retrogradare, în cel mai fericit caz (!), sau desființare… Totuși, în ultimele săptămâni s-au purtat discuții cu investitori privați, care ar intenționa să preia clubul, în anumite condiții, așteptându-se deznădământul negocierilor pe această temă.

*Retrogradare sau abandon???

Cu numai 4 puncte acumulate în 9 partide, cel mai modest golaveraj, 7-22, cea mai slabă defensivă (la egalitate cu Gloria Bistrița) și cel mai steril atac, Unirea Alba Iulia pare incapabilă, în formula actuală, să se salveze, fotbalistic vorbind. O singură victorie stă în dreptul antrenorului Valentin Sinescu (4-2 în deplasare cu Sănătatea), iar în cele 4 confruntări de pe teren propriu s-a luat un singur punct, jocul anterior, egal ce-i aparține în mare măsură portarului Dragoș Ciorgovean. Pe “Cetate” prestațiile au fost mediocre, cu rușinile numite 0-5 cu CS Hunedoara și 0-4 cu Gloria Bistrița și gazdele devenite “ciuca bătăilor”. Și practic, din cele 8 reprize, uniriștii au jucat cât de cât în actul secund cu Metalurgistul Cugir, meci pierdut în minutul 90+7, când au izbutit să înscrie în două rânduri și să egaleze (singurul joc în care au punctat în fața fanilor). Un bilanț deplorabil, ce nu necesită prea multe comentarii, și cu siguranță că “principalul” unirist regretă ca a acceptat în vară propunerea venită de la prietenul Mihai Dăscălescu, ținând cont de ce a reușit și cât de grave sunt chestiunile fotbalistice în acest moment, raportat la ce anticipa și bănuia Sinescu că va găsi la Alba Iulia, din punct de vedere fotbalistic.

Lucrurile sunt complicate în continuare întrucât până la finele anului mai trebuie abordate, în aceeași componentă, încă 6 runde din retur, un program infernal ținând cont de subțirimea efectivului: Unirea Ungheni (acasă), la Cugir, Viitorul Cluj (acasă), la Hunedoara – dueluri cu primele 4 clasate – Sănătatea Cluj și Sticla Turda (acasă), ultima reprezentație, în 4 decembrie. Și e chiar imposibil de identificat câte puncte se vor strânge, dar perspectivele sunt sumbre…

*Comparații rușinoase

Spre comparație vă prezentăm parcursul Unirii Alba Iulia în aceste 6 campionate petrecute pe a treia scenă, la încheierea turului.

*ediția 2021/2022: locul 10 (ultimul) în Seria a 9-a, cu 4 puncte din 27 posibile (procentaj 14,8 la sută), antrenor Valentin Sinescu;

*ediția 2020/ 2021: locul 5 în Seria a 9-a, cu 13 puncte din 27 de puncte (procentaj 48,1 la sută), antrenor Adrian Bicheși;

*ediția 2019/ 2020: locul 12 din 16 echipe în Seria a 5-a, cu 16 puncte din 45 de puncte (procentaj 35,5 la sută), antrenor Mihai Manea;

*ediția 2018/2019: locul 9 din 16 echipe în Seria a 4-a, cu 19 puncte din 45 de puncte (procentaj 42,2 la sută), antrenor Adrian Bicheși;

*ediția 2017/ 2018: locul 6 din 15 echipe în Seria a 5-a, cu 24 de puncte din 42 (procentaj 57,1 la sută), antrenor Adorian Himcinschi;

*ediția 2016/ 2017: locul 12 din 14 echipe în Seria a 4-a, cu 12 puncte din 39 (procentaj 30,7 la sută), antrenor Radu Andone.

Cifrele vorbesc de la sine despre cât de jos a ajuns fosta prim-divizionară, din toate punctele de vedere. Un parcurs dezonorant ținând cont de tradiție și pretenții, rezultate care devedesc că Unirea Alba Iulia suferă, este prăbușită și nu se întrevede, cel puțin în acest moment, nicio perspectivă de redresare pe termen scurt, alarmantă fiind și lipsa unui proiect care să urnească o corabie aproape naufragiată, un club aflat în moarte clinică!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Într-un oraș din Alba un cros anual pornește din „Locul Târgului”: Când va avea loc ediția din 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Într-un oraș din Alba un cros anual pornește din „Locul Târgului”: Când va avea loc ediția din 2026 Ediția a treia a evenimentului sportiv „Crosul Teiușului” va avea loc în 30 mai 2026, anunțul fiind făcut la începutul anului de către organizatori. „Vă dorim un an 2026 sănătos, activ și plin de reușite, cu multe […]

Citește mai mult

Sport

Dinamo – Volei Alba Blaj 3-1, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin: Înfrângere pentru campioane

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dinamo – Volei Alba Blaj 3-1, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin, meci contând pentru etapa a doua a returului sezonului regular Campioana României, Volei Alba Blaj, a avut parte de un nou meci tare în întrecerea internă, o confruntare în deplasare, la București, cu Dinamo. Formația din Capitală s-a impus cu 3-1 în […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | A început oficial anul Nadia Comăneci în România: „Primul 10 nu a fost doar al meu, ci şi al unei ţări care m-a format”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

A început oficial anul Nadia Comăneci în România: „Primul 10 nu a fost doar al meu, ci şi al unei ţări care m-a format” Fosta mare sportivă Nadia Comăneci a afirmat într-un mesaj, transmis cu ocazia lansării „Anului Nadia” la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, că prima notă de 10 din istoria gimnasticii, pe […]

Citește mai mult